Ca să devii membru de partid în România, simpatia politică trebuie să te dea afară din casă la propriu. Pe internet, din confortul propriului fotoliu, nu poţi să aderi la partidul în care crezi. Chiar dacă există formular electronic pe pagina câtorva partide, precum PSD, PDL sau PC, procesul de adeziune are loc tot în carne şi oase, la sediu. Să ştii să scrii şi să citeşti pare de ajuns ca să fii primit în PDL şi PC, unde completarea unui formular te face membru de partid. PNL vrea să ştie bine cu cine are de-a face, astfel că viitorii liberali trebuie să dea piept cu membrii Biroului Teritorial, pentru un interviu. UDMR primeşte pe oricine în braţele comunităţii maghiare, „dacă asta e plăcerea lui", dar cere o scrisoare de motivaţie şi o prezentare care trebuie aprobate de preşedinte. La PSD, „pionierii" trebuie să aibă referinţe de la un membru de partid sau măcar să treacă de ochii de vultur al „preşedintelui de zonă".

PSD: „Ah, e pionier! Mai ştiţi şi alţii care împărtăşesc filozofia noastră?"

Sediul PSD sector 4 seamănă la orele prânzului cu un club primitor de bingo. Uşa larg deschisă de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu te invită parcă înăuntru, unde o amfitrioană de vârsta a treia, volubilă, dar sobru îmbrăcată în negru, te ia în primire imediat ce îşi ia rămas bun de la un grup de bătrânei. „Eu v-am zis, ca să-i dăm jos trebuie să fim uniţi. Altfel nu se poate", îi încurajează ea pe cei trei bărbaţi, conducându-i la uşă. „Vine lumea şi ne întreabă când mai ieşim în piaţă la Guvern, când îi dăm jos pe-ăştia, pe Boc. Se strânge greu lumea, ce să le oferi? N-ai cum să le zici hai la miting, nu te mai duce la muncă", îţi explică ea cât de greu se mobilizează armata de partid.

Când îi zici că vrei în PSD, te măsoară zâmbitoare din cap până-n picioare, parcă să vadă dacă ai stofă. „Să vedem", zice doamna în negru, pe un ton care anunţă micul