În România ultimilor ani se anunţă zgomotos reforme pe care nimeni nu le-a gândit şi se plagiază în voie înfăptuiri ale guvernelor anterioare pentru a le prezenta drept lucruri noi. În rest, ţara este în evidentă derivă, sub tripla lovitură care vine dinspre incompetenţa guvernanţilor, dinspre grupurile de neisprăviţi care-i atacă pe profesioniştii care mai sunt în societate şi dinspre pasiva reacţie a oamenilor, care văd ceea ce se petrece, dar tac. Putem da multe exemple de reforme de mucava: „reforma" sistemului salarial, „reforma" pensiilor, „reforma statului" sunt eşecuri ale lunilor recente. Printre avortoni se află mult clamata lege a educaţiei naţionale şi reforma „statului social". Să le luăm pe rând:

1. Nu discut procedura ilegală (pentru o justiţie ce se respectă) de adoptare a legii (prin ocolirea dezbaterii publice şi a examinării parlamentare), care o face, într-o altă lume, nulă de drept. Mă opresc asupra a ceea ce promit suporterii legii, asupra a ceea ce este de fapt legea şi asupra a ceea ce rezultă din aplicarea ei.

Traian Băsescu opunea legea la ceea ce el numea „reforma Marga". Nu am orgoliul de a-mi da numele unei reforme, dar dacă preşedintele o spune atât de înverşunat, accept provocarea. Ei bine, toate măsurile acceptabile din lege (mă folosesc de inteligenta remarcă a unei personalităţi ieşene: „Tot ceea ce este bun în lege se află în reglementări vechi, iar ceea ce este nou este aberant"), repet: absolut toate măsurile acceptabile sunt luate (pastişate, copiate, cum vrem să spunem) din reglementările deja adoptate în 1996-2000, când s-a făcut reforma efectivă, care a permis închiderea cu succes a capitolului „Educaţie şi formare profesională" în negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană (deja în mai 2000). Să le enumerăm succint (pe cele mai importante, spre a nu obosi cititorul cu lucruri cunoscute sau care se p