În cazul în care nu vă puteţi decide ce să păstraţi în garderobă, clasica rochie neagră sau una vaporoasă, pantofii cu toc de 12 sau balerinii, ghidul scris de Nina Garcia vă vine în ajutor
Doamnele dornice să afle care sunt articolele care nu trebuie în nici un caz să le lipsească din garderobă pot găsi un răspuns citind „One Hundred, A Guide To The Stylish Pieces Every Woman Must Own“ („100 de lucruri, un ghid cu articolele la modă pe care orice femeie trebuie să le aibă în garderobă“), scris de Nina Garcia, fost editor al revistei Elle. Potrivit L’Observer, cartea este un adevărat „Sfânt Graal pentru universul modei“ şi prezintă 100 de articole care nu trebuie să lipsească din viaţa unei femei, pentru ca aceasta să fie cu adevărat la modă. „În experienţa mea de director artistic, am văzut multe tendinţe la modă care au venit şi au trecut, însă mi-am dat seama că anumite articole îşi fac mereu simţită prezenţa. Poate dispar pentru un an, doi, însă după aceea revin, pentru că sunt considerate un fel de coloană vertebrală a modei“, a mărturisit Garcia. Iar lista acestor articole cuprinde de la ochelarii stil aviator la nemuritoarele cămăşi albe, călcate la dungă, de la ciorapii maţi şi până la hanoracul cu glugă şi fermoar.
Mereu în tendinţe
Dacă ar trebui să numească articolele sale preferate, „doamna modei“ nu ar avea dubii: „O pereche de pantofi eleganţi şi o rochie neagră, extrem de sexy, nu contează designerul. Acestea nu trebuie niciodată să lipsească din garderoba feminină şi, dacă încă nu aveţi aşa ceva, este momentul să luaţi măsuri. Dintre articolele indispensabile menţionez şi rujul roşu, tricoul pentru un concert şi un sutien push-up. E suficient să port aşa ceva şi mă simt bine, elegantă şi clasică“. Ideea acestei cărţi i-a venit doamnei Garcia după ce a fost nevoită să se mute temporar şi a trebuit să revină în vechea s