Comisia Europeană a adoptat, recent, reglementările privind semestrul european care includ, pentru toţi membrii Uniunii şi, evident, pentru România, obligativitatea transmiterii la Bruxelles, până la 1 aprilie a.c., a bugetului de stat pe anul 2012 şi a programului de dezvoltare pe următorii trei ani.
Autorităţile române lucrează la aceste documente, astfel încât principalii indicatori de buget să fie transmişi în termen legal.
De asemenea, Pactul de Competitivitate va obliga statele membre, inclusiv România, să continue consolidarea fiscală şi pune în discuţie teme fierbinţi pentru economiile europene, precum raportul dintre productivitate şi salarii şi politica fiscală a statelor UE.
Invitaţi: Gabriela Drăgan, director general Institutul European din România, Doru Frantescu, director Institutul European pentru Democraţie Participativă Qvorum
Emisiunea Profit sau pierdere din 2 martie 2011

Emisiunea Profit sau pierdere din 2 martie 20