Pelicula „Oameni şi Zei”/”Des Hommes et des Dieux”, care anul trecut a primit Marele Premiu al Festivalului de Film de la Cannes şi a luat trei premii Cesar anul acesta, printre care Premiul pentru cel mai bun film, va fi lansată vineri, 4 martie, şi în România, distribuit de Independenţa Film. Regizat de Xavier Beauvois, deopotrivă regizor, scenarist şi actor, lungmetrajul a avut nu mai puţin de 11 nominalizări la Premiile Cesar, considerate echivalentul francez al Premiilor Oscar.
În prima săptămână, „Oameni şi Zei” va rula în cinematografele Hollywood Multiplex şi Studio din Bucureşti, urmând ca apoi să ajungă în toată ţara. Filmul urmăreşte povestea călugărilor cistercieni din Tibhirine, Algeria, din 1993, până la răpirea lor în 1996 de către Grupul Islamic Armat. Răpirea şi uciderea celor şapte călugări francezi a fost unul dintre punctele culminante ale violenţei şi atrocităţilor din Algeria, urmare a confruntării dintre guvern şi grupările teroriste extremiste pentru preluarea puterii. Identitatea criminalilor şi circumstanţele exacte ale morţii călugărilor rămân un mister. Cazul a fost tratat de Curtea de apel în 2003, iar anumite documente au fost de curând desecretizate.
Pelicula „Oameni şi Zei”/”Des Hommes et des Dieux”, care anul trecut a primit Marele Premiu al Festivalului de Film de la Cannes şi a luat trei premii Cesar anul acesta, printre care Premiul pentru cel mai bun film, va fi lansată vineri, 4 martie, şi în România, distribuit de Independenţa Film. Regizat de Xavier Beauvois, deopotrivă regizor, scenarist şi actor, lungmetrajul a avut nu mai puţin de 11 nominalizări la Premiile Cesar, considerate echivalentul francez al Premiilor Oscar.
În prima săptămână, „Oameni şi Zei” va rula în cinematografele Hollywood Multiplex şi Studio din Bucureşti, urmând ca apoi să ajungă în toată ţara. Filmul urmăreşte povestea călugă