Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Taxe notariale mai mici cu 15 la sută pentru tranzacţii imobiliare

Publicat in Adevarul, miercuri 2 martie 2011 ·

Onorariile percepute de notari la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare scad din această lună cu până la 15%. Decizia a fost luată de Ministerul Justiţiei, la solicitarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

Onorariile percepute pentru tranzacţiile imobiliare au scăzut cu până la 15%. De exemplu, în cazul unui apartament de 30.000 de euro taxa notarială scade de la 2.170 de lei la 1.950 de lei. Decizia de scădere a taxelor notariale a fost luată de Ministerul Justiţiei la solicitarea Uniunii Notarilor Publici, iar noile norme au ajuns la filiala din Alba a Uniunii la sfârşitul săptămânii trecute.

„Decizia luată are la bază situaţia economică actuală. Salariile au fost diminuate, preţurile de vânzare a imobilelor au scăzut, aşa că trebuiau corelate cu această situaţie şi tarifele percepute de notari. Noi cerem în continuare lămuriri de la Uniunea Naţională a Notarilor Publici, pentru că pe anumite paragrafe din noile norme există contradicţii“, a precizat Constantin Popescu, preşedintele Camerei Notarilor Publici Alba Iulia.

Scăderea taxelor nu va influenţa piaţa

Experţii imobiliari susţin că scăderea taxelor notariale este binevenită pentru cei care vor să cumpere o casă sau un apartament, dar că nu este un factor determinat în stabilirea preţurilor şi în evoluţia pieţei. „Niciodată tranzacţiile imobiliare nu au fost influenţate de taxele percepute de notar pentru încheierea actelor de vânzare -cumpărare“, a precizat Daniel Mermezan, expert imobiliar la Agenţia Corelis din Alba Iulia.

Specialiştii spun că piaţa imobiliară din Alba Iulia s-a revigorat după lansarea programului „Prima Casă“. Cele mai căutate sunt apartamentele cu două şi trei camere din blocurile ridicate înainte de 1989, din cauza preţului avantajos.

„Un apartament cu două camere dintr-un bloc vechi, cu o suprafaţă de 37 de metri pătr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 4 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°