Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regimul Gaddafi continuă masacrul. Cine îl împiedică?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 martie 2011 ·

O criză umanitară în Libia ar atrage după sine o intervenţie armată a SUA şi a aliaţilor, avertizează surse de la Washington. Pe teren, situaţia se îndreaptă spre un astfel de scenariu. Sursa: REUTERS

Riscul unei catastrofe umanitare în Libia ar putea determina administraţia de la Washington să intervină militar în statul nord-african, dar un astfel de scenariu s-ar desfăşura numai sub auspiciile Naţiunilor Unite, a declarat un oficial american pentru revista "Time".

"Discuţia de spre o intervenţie militară care să însoţească o misiune civilă va trebui să aibă loc la New York prin intermediul Consiliului de Securitate", a declarat oficialul american, sub protecţia anonimatului.

"Pentru moment ne concentrăm asupra eforturilor de asistenţă umanitară acordată celor care au nevoie. Dar astfel de misiuni, după căderea Zidului Berlinului, nu s-au limitat doar la protecţie, ci au cuprins şi intervenţii militare", a adăugat acesta.

"Nebunul" de la Tripoli

Primul motiv pentru care SUA şi aliaţii săi ar interveni militar este Muammar Gaddafi însuşi, a mai subliniat oficialul.

"Pornim de la premisa că el este nebun", a subliniat sursa citată, invocând interviul dat luni seară de Gaddafi. Liderul de la Tripoli susţinea că este iubit de tot poporul şi că fiecare libian şi-ar da viaţa pentru a-şi proteja conducătorul. Refuzul acestuia de a renunţa la putere şi la arsenalul armatei libiene, ajuns în bună parte în mâinile mercenarilor angajaţi pentru a reprima protestele, sunt două semnale de alarmă pe care Occidentul nu le poate ignora. "Esenţial este să îl înlăturăm de la putere", a subliniat oficialul american.

Acelaşi obiectiv a fost specificat răspicat şi de ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, Susan Rice. "Vom continua să menţinem presiunea asupra lui Gaddafi până când acesta va renunţa la puter

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°