Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amalia Enache şi Simona Maierean, două femei de succes! Mama le-a fost reper în viaţă

Publicat in Cancan, miercuri 2 martie 2011 ·

Relaţia Amaliei Enache, prezentatoarea Ştirilor de noapte de la Pro Tv, cu mama ei, a fost una specială. Îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de cea care i-a dat viată şi care cu o simplă mângâiere, reuşea să-i alunge toate temerile. "Am avut cu mama o relaţie de foarte mare iubire, eu zic că legătura asta de dragoste mamă-copl este incomparabilă, în nici o altă formă de dragoste nu ai cum să simţi asta, este o legătură necondiţionată. Eu am avut o mamă foarte calmă, caldă, înţelegătoare, nu am auzit-o niciodată ţipând, nu am auzit-o ridicând vocea niciodată în viaţa ei", îşi aminteşte amalia de clipele minunate pretecute alături de mama ei. Rememorarea acelor momente când cea mai dragă fiinţă din lume îi era încă alături a adus lacrimi de durere în ochii vedetei Pro Tv.

"Îmi aduc aminte vocea mamei, mi-e foarte uşor să o văd aici lângă mine, este un gest care spune foarte multe despre relaţia dintre noi, mă mângâia pe mână, acesta era gestul ei de afecţiune cu mine şi cu fratele meu şi cu tata. Stăteam de exemplu şi ne uitam la televizor şi ea ne lua de mână. Şi râdea foarte mult. Mi-e atât de dor de ea...", povesteşte plină de emoţie Amalia Enache.

O altă femeie de succces care este prezentată în emisiunea "Doamne de poveste" este Simona Maierean. La cei 24 de ani scrie deja istorie, fiind prima femeie pilot de supersonic din România. Provine dintr-o familie modestă, dintr-un sat suceavean şi, cu toate că a rămas fără mamă la o vârstă fragedă, la 4 ani, pentru Simona icoana mamei a răman întipărită în memorie. Simona povesteşte în cadrul emisiunii despre întâlnirea care o-a marcat viaţa. Tânăra a avut şansa să o cunoască pe Mariana Dragescu, eroina Escadrilei Albe, din al doilea război mondial. "A fost aşa ca o punte peste timp. Nu îmi venea să cred că dădeam mână cu o femeie care a fost pilot în al doilă război mondial", spune Simona.

Rel

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac al rebelilor Houthi asupra unei nave în Marea Roşie / Patru membri ai echipajului au fost ucişi, iar doi răniţi

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un atac cu dronă şi cu o ambarcaţiune rapidă în largul Yemenului a ucis patru marinari de pe un vrachier sub pavilion liberian, operat de Grecia, a declarat marţi un oficial la curent cu această ches

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 9 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°