Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capcane pe bulevardele din Baia Mare

Publicat in Adevarul, miercuri 2 martie 2011 ·

Din cauza ţurţurilor de pe streşinile blocurilor, băimărenii au ajuns să circule prin centru doar pe marginile trotuarelor. Responsabili de curăţarea ţurţurilor sunt proprietarii de apartamente. Cei care nu-şi dau jos ţurţurii riscă amenzi de până la 2.000 de lei.

Pentru cei mai mulţi dintre băimăreni, un drum pe jos prin centrul oraşului poate deveni o ameninţare. Aceasta deoarece odată cu încălzirea vremii, ţurţurii formaţi la streşinile blocurilor au început să se topească şi să cadă. Dacă sunt norocoşi, trecătorii se pot alege doar cu o sperietură, însă ghinioniştii ar putea ajunge pe patul de spital, mai ales că mulţi dintre ţurţurii formaţi au dimensiuni destul de mari.

Revolta trecătorilor

„Am ieşit până la alimentară să-mi cumpăr ceva de mâncare, iar acum, că s-a încălzit vremea, trebuie să fiu foarte atentă pe unde merg, pentru că oricând poate să-mi cadă un ţurţur în cap. Umblu mai mult cu ochii pe sus. E foarte rău că nu mai putem merge liniştiţi până la colţul blocului!“, reclamă Magdalena Achim, o pensionară de 68 de ani. De aceeaşi părere sunt şi unii dintre părinţii copiilor, care sunt îngrijoraţi că în drumul spre şcoală, cei mici pot fi loviţi de ţurţuri. „Prefer să merg eu cu cel mic sau să-l trimit cu un taxi, decât să păţească ceva. Oamenii care locuiesc aici sunt inconştienţi şi nu se gândesc la cei care circulă pe aici. Mereu aşteptăm ca alţii să facă treaba în locul nostru!“, afirmă Adina Toma, o tânără de 34 de ani.

„Proprietarii sunt responsabili“

Potrivit viceprimarului Călin Bota, responsabilitatea privind curăţarea ţurţurilor le revine locatarilor din blocurile respective. „Proprietarii apartamentelor din blocurile respective au obligaţia să îndepărteze ţurţurii. La fel cum există obligativitatea ca fiecare proprietar sau comerciant să-şi cureţe zăpada din faţa spaţiului în care în care locuieşte sau îşi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 3 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°