Faptul că Rapid ar trebui să se mute din Giuleşti începând chiardin sezonul următor l-a pus în gardă pe George Copos, care estehotărât să modernizeze bătrânul stadion. Şi chiar face promisiuniîn acest sens.
În euforia meciului câştigat vineri seară cu Unirea Urziceni,patronul a anunţat şi modul în care doreşte să facă acest lucru: vacere concesionarea arenei către oficialităţile locale şi unparteneriat cu BRD pentru reconstrucţie. "Eu, când spunceva, vorbesc foarte serios. Veţi vedea acest lucru. E un planserios!", a declarat George Copos.
Nu se teme de procesul cu Taher
Atacat din toate direcţiile, George Copos a fost dat în judecată şide Fathi Taher, pentru recuperarea celor opt milioane de euroinvestite la Rapid. Bossul de la ANA este însă destul de relaxat,mulţumindu-se doar să se ia de colaboratorii omului de afaceriiordanian la conducerea alb-vişiniilor, Constantin Toma, AlexandruBunea şi Dragoş Nedelcu: "Domnul Taher a fost un om cuintenţii bune. Colaboratorii săi din perioada aceea au fost ceicare au lăsat clubul pe minus cu 20 de milioane deeuro".
REPLICĂ /Copos: "N-am dat un supertun, ci am luatunul!"
Deşi înaintea apariţiei materialului "Vine scadenţa", de ieri, 2martie, George Copos n-a răspuns la telefon pentru a ne spunepunctul său de vedere, patronul Rapidului a ţinut ieri săreacţioneze la articolul referitor la datoria către Fathi Taher."În primăvara anului 2008 am predat conducerea unui clubaproape fără datorii, capabil de performanţă, şi am preluat, dupăaproximativ un an, conducerea unui club plin de datorii, în prag deinsolvenţă. Nu pot fi acuzat că încerc să dau un supertun încondiţiile în care sunt în poziţia celui care a luat un supertun de8 milioane de euro. Staţi liniştiţi, creditorii ştiu să-şiurmărească creanţele", e explicat el.
Faptul că Rapid ar trebui să se mute din Giuleşti începând c