Marko Bela a predat preşedinţia UDMR într-o notă de onorabilitate ce i-a marcat lunga, cursiva şi lipsita de asperităţi perioadă cât a condus Uniunea.

Niciun alt lider de partid din România n-a traversat tranziţia cu abilitatea lui Marko Bela de a găsi mereu, cu discreţie şi pragmatism, soluţia cea mai profitabilă pentru UDMR. Şi-a încheiat ultimul mandat în glorie, lăsând UDMR într-o excelentă poziţie pentru a-şi atinge pe termen scurt obiective după care aleargă de 20 de ani încoace. Înşirând toate coaliţiile din care a făcut parte, UDMR se află acum în postura de a trage cele mai solide foloase datorită dependenţei actualei majorităţi de voturile parlamentarilor udemerişti. E vorba de un şantaj de catifea oricând activabil, cu consecinţa unor grave turbulenţe politice care ar răvăşi întreg tabloul Puterii în exerciţiu. Doar nălucirea unei asemenea crize tulbură reveria udemeristă, iar noul preşedinte Kelemen Hunor ar comite o gafă strategică abătând UDMR de la traseul fixat de Marko Bela şi pe parcursul căruia Uniunea mai are de cules câteva din roadele dulci ale coabitării cu un PDL extrem de disponibil la compromisuri pentru a se menţine la putere.

Liderii USL au făcut mai mult act de complezenţă la Congresul UDMR de la Oradea, realizând că oferta lor, de altfel distant formulată, nu poate concura cu vaca de muls a PDL. Preşedintele Kelemen nu s-a sfiit chiar să anunţe lista următoarelor revendicări ale UDMR ţintuite în înţelegerile cu PDL: legea minorităţilor care, s-a grăbit să înştiinţeze dl Kelemen, trebuie să treacă prin Parlament „foarte repede" (inclusiv prin asumarea răspunderii Guvernului!) şi legea noilor regiuni de dezvoltare, cu pivotarea Ţinutului Secuiesc în jurul axei privind autonomia teritorială pe criterii etnice. Întrebat, într-un interviu apărut în presa centrală, în ce condiţii UDMR ar părăsi actuala coaliţie de guvernare, dl Kel