În ziua când cupa buldozerului a intrat în dormitorul lor, familia Iliescu se afla chiar în casă, la masă. S-a auzit un huruit şi până seara jumate din casa lor dispăruse. Buldozerul înhăţase o mare parte din dormitor, încă două camere, un vestibul şi un hol. Acolo avuseseră mai demult o scară din lemn sculptat, cu elemente brâncoveneşti, de pe la 1900. Casa este moştenire de la mătuşa Agripina, medic în perioada interbelică. Acum, pe locul unde Ilieştii îşi ţineau biblioteca de carte rară va trece bulevardul Buzeşti-Uranus - Calea Rahovei, "cea mai mare operaţiune urbană din ultimii douăzeci de ani", aşa a zis primarul Oprescu.
Iar prin faţa fostei bolte interbelice Art Deco din dormitor vor alerga maşini şi tramvaie, să traverseze Bucureştii de la nord la sud în 20 de minute. "Berzei a fost etichetată ca zonă rău famată. Noi, însă, nu am avut conflicte cu ţiganii care locuiau aici. Ba te şi păzesc, la nevoie. În trecut, aceasta a fost zonă de comercianţi, avocaţi şi medici. Acum dorim să facem aici o societate de maşini", ne spune tatăl, Ion-Dan Iliescu, proiectant. A crescut de la patru ani în casa mătuşii, ba chiar a păstrat-o aşa cum a primit-o, cu aceleaşi tablouri, lămpi, colecţii şi obiecte vechi. Ne arată o carte de fabule de la 1874 şi apoi o casetă de lemn, umplută cu levănţica mătuşii, aceeaşi din epoca trecută. Jumătatea de casă rămasă încă păstrează vitraliile galbene şi roşii, pictate manual în Italia.
Casele se demolează, salonul de masaj erotic rămâne în picioare
Imediat după demolare s-a pus ninsoarea şi cei trei Iliescu au tremurat ca-n sălbăticie, la minus 17 grade, fără apă şi gaz, fără căldură şi lumină. Fuseseră debranşaţi mai demult, anume să nu se împiedice buldozerul în ele. Zidul rupt de buldozer rămăsese aşa, pur şi simplu. Într-un final, primăria şi-a făcut milă şi a zidit o parte din el, la minus 5 gr