Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Hrebenciuc, audiat la DNA Piteşti

Publicat in Jurnalul, miercuri 2 martie 2011 ·

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost audiat miercuri dimineaţa de către procurorii DNA Piteşti, în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie preşedintele CJ Argeş, Constantin NIcolescu. Parlamentarul social democrat a ajuns la Piteşti în jurul orei 10,30 şi o jumătate de oră mai târziu a plecat, recunoscând că are calitatea de martor:“Am fost chemat în calitate de martor, într-un dosar în care este implicat domnul Nicolescu.Nu pot să vă spun amănunte, este vorba de o anchetă”. Întrebat de jurnalişti dacă ştie cumva dacă a fost citat la audieri şi senatorul Cătălin Voicu, arestat într-un alt caz de corupţie, Hrebenciuc a spus că nu ştie şi că oricum nu poate să dea alte amănunte. Deputatul PSD a mai precizat că nu crede că va mai fi chemat la DNA Piteşti şi altă dată.

Neoficial se spune că audierile în cazul lui Viorel Hrebenciuc au legătură cu extinderea cercetărilor în cazul preşedintelui CJ Constantin Nicolescu, totodată preşedinte PSD Argeş, după ce procurorul DNA a precizat, la recursul de la Curtea de Apel Piteşti, că acesta s-a implicat în actul de justiţie. Mai precis a încercat să ajute la promovarea unui magistrat într-o funcţie de conducere chiar la Curtea de Apel Piteşti. Aceleaşi surse spun că în zilele următoare nu este exclus să fie audiat şi senatorul Cătălin Voicu, care este arestat preventiv într-un dosar care are ca obiect chiar intervenţiile sale la unii judecători.

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu a fost arestat preventiv în data de 27 ianuarie, pentru 29 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Argeş, însă în data de 2 februarie, Curtea de Apel Piteşti a decis cercetarea acestuia în stare de libertate. Constantin Nicolescu este acuzat de DNA de mai multe fapte de corupţie, fiind cercetat în legătură cu accesarea unui program de finanţare nerambursabilă de tip PHARE, în valoare de 880.249,95 de euro,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum 37 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 47 minute
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum 47 minute
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 47 minute
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Magistrala 6 de metrou, 1 Mai - Otopeni, intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" se îndreaptă spre viitoarea stație Tokyo

Ziare.com acum 20 minute
Proiectul "Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni" intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe secțiunea Su

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum 46 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 6 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de vreme severă într-o țară europeană

Ziare.com acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

11°
lun.

1°/11°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°