Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pancu vrea să oprească liderul cu propriile-i arme: "Să ne dăruim ca Oţelul!"

Publicat in Pro Sport, joi 3 martie 2011 ·

Omul care a îngenuncheat Oţelul în 2001, înscriind toate celepatru goluri ale Rapidului din victoria cu 4-1, va reveni sâmbătăla Galaţi, dar jocul pleacă de pe alte coordonate. Gazdele suntliderul la zi al Ligii I, iar giuleştenii vor să câştige pentru ase apropia de primul loc. În aceste condiţii, Pancu spune că ovictorie la limită ar fi magnifică.

Daniel, bateţi la Galaţi?

Cu toţii sperăm la asta şi vă spun ceva: de ce să nu batem? Oţelule o echipă bună, dar şi Rapid e Rapid. Oricum, avem un avantajimportant faţă de ei. Eu cred că mai mult i-a încurcat nedisputareameciului cu Pandurii, pentru că noi avem deja un ritm, iar einu.

Se mai poate repeta victoria cu 4-1 din 2001 şi să înscriitu patru goluri?

(râde). Asta nu mai cred că este posibil. Acum şi o victorie lalimită ar fi senzaţională.

"Cumnaiba să ne gândim la bani?"

Apropo, ce îţi mai aduci aminte de la aceljoc?

Ştiu că era un teren execrabil, că ploua, că jucam cu Robert Niţăîn atac, că era Mircea Rednic antrenor şi că am evoluat cu toţiiperfect. Cel puţin eu am făcut unul dintre cele mai bune jocuri alemele în tricoul Rapidului.

Care ar fi secretul prin care aţi putea să câştigaţi meciul desâmbătă?

În primul rând să ne ridicăm la nivelul lor de dăruire, pentru cădespre asta e vorba la jucătorii Oţelului. N-au alt punct forte,transferuri n-au făcut, aşa că, dacă vom alerga cât ei, vomcâştiga.

Aveţi vreo primă specială pentru joculacesta?

Având în vedere importanţa acestei partide, crezi că se gândeştecineva la bani? Vă spun eu că nu, cum naiba?!. Vrem să batem pentruclasament şi să jucăm apoi meciul cu Dinamo de pe cai mari.

Omul care a îngenuncheat Oţelul în 2001, înscriind toate celepatru goluri ale Rapidului din victoria cu 4-1, va reveni sâmbătăla Galaţi, dar jocul pleacă de pe alte coordonate. Gazdele su

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Telegram, Pavel Durov, anunță că este dispus să depună mărturie pentru George Simion după contestarea alegerilor la CCR: „Sunt gata să vin”

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat marți că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale, respectiv alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte. Simion a cerut totodată audierea fondatorului Telegram, Pavel Dur

Sorin Grindeanu, după ce a fost votat președinte interimar PSD: „Majoritatea vrea să fim în opoziție, dar am mandat de negociere”

Libertatea acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, 20 mai, după ședința social-democraților de la Vila Lac, că cei mai mulți lideri vor în opoziție, dar că a primit mandat să poarte discuții cu PNL, USR și UDMR și nu exclude nicio var

Sfinții Constantin și Elena, tradiții și superstiții. Ce NU ai voie să faci pe 21 mai 2025

Cancan acum 5 ore
În fiecare an, pe data de 21 mai, românii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Este considerată una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox și este celebrată anual peste 1,8 milioane de români. Ce nu este bine

Uniunea Europeană a ridicat, sub anumite condiții, toate sancţiunile economice impuse Siriei

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană (UE) a decis marți, 20 mai, să ridice toate sancţiunile economice impuse Siriei pe vremea regimului fostului dictator Bashar al-Assad, a anunţat şefa diplomţiţei europene, Kaja Kallas, la o săptămână după ce președintele american D

BREAKING | Jurnalista de la RTV și Realitatea a căzut împreună cu fetița ei de 7 ani de la etajul 5 al unui bloc din Capitală

Cancan acum 5 ore
Incident dramatic în Sectorul 2 din București. A.V, jurnalistă la RTV și Realitatea, a căzut de la etajul 5 al unui bloc împreună cu fetița ei de 7 ani. Cele două se află internate la spital, iar viața lor atârnă de un fir de ață. „La data de 20 mai

Parlamentul European cere prelungirea implementării PNRR. O veste bună pentru România

HotNews acum 10 ore
Parlamentului European au adoptat marţi, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri, raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezililenţă, din care este finanţat şi PNRR-ul României, şi care cere prelungirea planului cu

Cum învățăm rapid să consumăm energie mai eficient?

G4Media acum 10 ore
Știm cât de important este pentru fiecare dintre noi să înțeleagă cum poate eficientiza consumul de energie acasă. De aceea, PPC Energie vine în ajutorul clienților săi cu PPC myEnergy Coach – o platformă digitală care oferă recomandări personalizat

Nicușor Dan, despre deciziile conducerii PSD: „Este o veste bună”/ Care va fi rolul Primei Doamne în mandatul său

HotNews acum 9 ore
Președintele ales Nicușor Dan a afirmat, la ProTV, că disponibilitatea PSD de a participa la negocierile privind noul guvern, exprimată de către noul președinte Sorin Grindeanu, este „o veste bună”. Dan a anunțat că, în zilele următoare, va avea mai

Marius Tucă Show începe miercuri, 21 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Crin Antonescu „ Rețeaua securistico-propagandistică din spatele lui Nicușor Dan a câștigat din nou”. Care spune că vor fi „primele ținte”

HotNews acum 12 ore
Într-o primă reacție după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidenţiale, fostul candidat al coaliţiei Crin Antonescu, spune că râmâne la aprecierile și previziunile făcute înainte de finala „horror” din 18 mai. Nicușor Dan este un președinte leg

Vremea

București
acum

mie.

9°/24°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/25°
joi

11°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

14°/19°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/20°
joi

11°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/15°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

13°/22°
vin.

11°/23°
sâm.

7°/13°