Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră: Vor sa divorţeze la primărie, dar consilierii nu au aprobat taxa. Află cât te costă divorţul administrativ în Olt /INFOGRAFIE

Publicat in Adevarul, miercuri 2 martie 2011 ·

Premieră într-o comună olteană: un cuplu vrea să divorţeze la primărie, însă consilierii nu au aprobat hotărârea prin care să stabilească taxa. Până acum, doar câteva primării orăşeneşti au stabilita taxa pe divorţ, încercând să atragă bani la bugetul local. Cele rurale încă sunt în discuţii. Cel mai scump divorţ este în zona Dunării, cel mai ieftin în cea a Olteţului.

Un proces lung nu mai reprezintă o soluţie pentru cuplurile care doresc să se despartă. Cei grăbiţi, fără copii şi care se pun de comun acord asupra despărţirii, pot alege varianta rapidă, dar mai scumpă, a divorţului administrativ sau notarial. Potrivit Legii micii reforme, nr. 202/2010, o căsătorie se poate desface începând cu acest an şi la starea civilă sau notariat. Dacă Uniunea Naţională a Notarior Publici a stabilit o taxă de 620 de lei, implicit TVA, primăriile sunt în discuţii să stabilească taxe mai mici, pentru a fura clienţii notarilor şi ai instanţelor de judecată, cele din urmă percepând doar 39 de lei, plus 0,3 lei taxă de timbru judiciar.

Divorţul la primărie sau notar durează doar 30 de zile, considerate timp de răzgândire. Soţii trebuie să fie de comun acord cu despărţirea şi să nu aibă copii minori.

O singură cerere înaintată în judeţ

Primăriile care au stabilit prin hotărâri de consiliu local taxa sunt Slatina, Balş, Corabia şi Drăgăneşti. Cel mai ieftin divorţ este la Balş, de doar 100 de lei, slătinenii vor plăti 250 lei, în timp ce corăbienii şi cei din Drăgăneşti vor plăti 500 de lei. „Mi se pare totuşi mare această taxă. Cred că puteau coborî puţin mai jos, să creem posibilitatea oamenilor să vină la noi. Dar asta e hotărârea consilierilor”, declară Petre Drăguinea, viceprimarul oraşului Corabia.

La Caracal, propunerea din proiectul de hotărâre este de 500 de lei, în timp ce la Scorniceşti şi Potcoava nu s-a stabilit nici măcar proie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 24 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 36 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°