La bursa de artă, în orice tranzacţie, primează atât gustul, cât interesul comercial. Sunt artişti, deopotrivă preferaţi, după criteriile amintite, la artă clasicizată şi la artă contemporană. Prezenţa frecventă, pe piaţa artei, a unor nume mai mult sau mai puţin importante creează, de multe ori, ordinea cotaţiilor. Există nume consacrate în istoria artei, precum Grigorescu, Andreescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Mutzner, Satmari, Petraşcu, Băncilă, Cumpăna, ale căror lucrări se vând la preţuri considerabile. De precizat, însă, că nu toate lucrările de pe piaţa de artă semnate de numele amintite beneficiază de preţuri care să reflecte valoarea operei în sine. Unele sunt exagerate, iar altele mult prea mici. Aici intervine şi gustul cumpărătorului, aspect care, nu de puţine ori, reuşeşte să reorienteze interesul negustorilor şi investitorilor. Este de la sine înţeles că nu toate lucrările lui Grigorescu, Tonitza sau Pallady, de pildă, sunt evaluate la preţuri apropiate, cum, de altfel, nici achiziţiile, la fiecare artist în parte, nu sunt ajustate ofertelor. Se ştie că la circa douăzeci de lucrări ale aceluiaşi autor există o capodoperă. La fel şi la artiştii contemporani. Numai că la bursa de artă pare să învingă, de cele mai multe ori, gustul. Gustul poate crea şi cota unui artist, chiar dacă valoarea acestuia (a se înţelege a lucrărilor pe care le semnează) este sub nivelul valoric al operei. De regulă, preferinţele cumpărătorilor, fie ei negustori sau investitori pe termen lung, se rotesc în jurul unor genuri sau teme favorite, precum: peisajul, nudurile, natura moartă, marinele. După 1990, reînvierea spiritului Balcicului, prin organizarea expoziţiei de amploare pe tema Balcicului, la Muzeul Naţional de Artă al României, şi lansarea impresionantei monografii semnate de Doina Păuleanu (istoric şi critic de artă, directorul, pe atunci, al Muzeului de Artă din C