Ce l-a determinat pe Claudiu Bleonţ, actorul care a strălucit acum 20-30 de ani în roluri de adolescenţi şi tineri cu angoasă metafizică, să-şi dea pantalonii jos la o conferinţă de presă, zilele trecute? Şi ce efecte ar putea avea gestul asupra carierei actorului?

După incident, Bleonţ a dat un interviu în „Libertatea", unde vorbea despre trăirile aparte pe care i le-au provocat repetiţiile la „Căutându-l pe Shakespeare în Richard al III-lea", care trăiri i-au inspirat gestul. Nu e clar ce-a avut Richard-ul lui Bleonţ cu goliciunea, dar e şi un adevăr mai greu de sesizat aici: ca în „Discursul regelui", actorii şi vedetele TV, inclusiv autohtone, „fac ca leuţul" şi altele asemenea în şedinţele de pregătire. Dar numai Bleonţ, după Jim Morrison, a dus un gest din această categorie în spaţiul public.

Iar gestul nu se potriveşte cu rolurile. La începutul anilor '80, actorul provoca o impresie durabilă cu puştiul elfic din „Concursul" lui Piţa. După un „Pas în doi" mai terestru, dar succes de casă (atâta cât se putea în întunecatul 1985 românesc), actorul a creat un camilpetrescian Căpitan Dumitriu în „O vară de neuitat".

La vremea „Verii de neuitat", actorul avea 35 de ani. Acum are 51. Ce s-a întâmplat între timp?

Claudiu Bleonţ are la activ o carieră în teatru şi filme în care joacă cu Steven Seagal, precum „Born to Raise Hell". A trecut şi prin ratatul, dar eliadescul „Tinereţe fără tinereţe" al lui Coppola şi, pe la începutul deceniului, a bifat două filme mari cu vampiri. Sună ca o abdicare? Aşa cum e, cariera lui Bleonţ e atâta cât a putut face un actor din generaţia lui în România.

Dacă nu şi-ar fi dat pantalonii jos, astăzi n-am vorbi despre el. Pe Google, unde nu-l prea căuta nimeni, volumul de interogări l-a depăşit de cinci ori pe cel al Biancăi Drăguşanu, în zilele de după incidentul de la Arad.

Probabil că gestul bizar îl