Preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a declarat, ieri, că pentru organizarea Congresului Uniunii s-au cheltuit între 150.000 şi 200.000 lei, însă un bilanţ oficial va fi făcut de la nivel central, informează Mediafax. Preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a prezentat bilanţul Congresului Uniunii, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Oradea. Potrivit acestuia, din cei 240 de organizatori voluntari ai Congresului, 200 din Bihor şi 40 din Cluj, câte o echipă a fost prezentă în fiecare hotel în care erau cazaţi cei aproximativ o mie de invitaţi ai Congresului, pentru a se asigura că invitaţii au tot ce le trebuie. În plus, evenimentul s-a bucurat de prezenţa a 255 de ziarişti de la 95 de instituţii media. Szabo a afirmat că pentru buna organizare a evenimentului s-au investit aproximativ 35.000 lei la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, în mochete, huse şi alte renovări. De asemenea, pentru toţi invitaţii Congresului organizatorii au cumpărat abonamente de transport în comun pentru toate liniile, valabile două zile. Szabo Odon a precizat că un bilanţ financiar al Congresului nu este realizat încă, de acest lucru urmând să se ocupe organizaţia la nivel naţional, însă a estimat că s-au cheltuit între 150.000 şi 200.000 de lei. Szabo a spus, de asemenea, că, de obicei, la congrese invitaţii primesc broşuri care descriu oraşul în care are loc evenimentul, însă UDMR Bihor a ales să realizeze pentru toţi cei 1.000 de participanţi cărţi care descriu Oradea. Întrebat dacă ştie ce va face Marko Bela de acum înainte, dat fiind că nu mai este preşedintele UDMR, Szabo a spus că nu poate decât să spere că Marko va veni la Oradea în calitatea în care nu a mai fost până acum, respectiv de poet.
Preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a declarat, ieri, că pentru organizarea Congresului Uniunii s-au cheltuit între 150.000 şi