Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Napoli, forţat să improvizeze în apărare

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 2 martie 2011 · ·

Universitatea Craiova nu a plătit încă banii pentru Mădălin Ciucă, deşi Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF a decis că Gloria Bistriţa este îndreptăţită să primească şi ultima rată, de 50.000 de euro, în urma revenirii jucătorului în Bănie. Aflat în criză financiară, clubul oltean încearcă să tragă de timp pentru a amâna achitarea datoriei. Altfel, Mădălin Ciucă este suspendat şi pentru următoarele două meciuri, cu Victoria Brăneşti şi Poli Timişoara, oficialii olteni hotărând să nu facă apel pentru reducerea suspendării, deoarece nu au avut motive solide pentru a-şi susţine cererea.

Pentru că Ovidiu Dănănae şi David Lopes sunt şi ei suspendaţi după meciul cu Steaua pentru cumulul de cartonaşe galbene, antrenorul Nicolo Napoli va încerca să găsească soluţii în apărare pentru partida cu Victoria Brăneşti. Variantele nu sunt prea multe, italianul putând fie să-l „retrogradeze“ pe Dorel Stoica în centrul defensivei, fie să-l arunce în luptă pe tânărul Costinel Gugu. Pe flancul drept al apărării, mai mult ca sigur va apărea Florin Buleică, înlocuitor al lui Dănănae. Antrenorul Napoli este însă un tehnician care poate surprinde, aşa cum a făcut şi în meciul cu Steaua, când a efectuat o singură schimbare, scoţându-l pe Marius Ologu, unul dintre remarcaţii Ştiinţei, pentru a-l introduce pe nemulţumitul Gîngioveanu.

Contractul lui Napoli, aşteptat la FRF

Contractul antrenorului Nicolo Napoli (foto) cu gruparea din Bănie nu ajunsese până ieri la Federaţia Română de Fotbal, dar astăzi este termenul-limită când trebuie depusă înţelegerea dintre Napoli şi Universitatea, pentru ca antrenorul italian să poată sta pe banca Ştiinţei la meciul de luni cu Victoria Brăneşti. Mircea Rădulescu, directorul Şcolii Federale de Antrenori de la FRF, a explicat: „Dacă nici mâine (astăzi - n.r.) contractul dintre antrenorul Napoli şi FC Universitate

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°