Băncile încurajează românii să folosească tot mai mult cardurile la cumpărături, demarând, mai ales cu prilejul unor sărbători, campanii prin care clienţii beneficiază de bonusuri suplimentare. Astfel, din martie, clienţii Carrefour primesc o reducere de 8% pentru cumpărăturile de orice valoare plătite prin cardul Carrefour, în hipermarketurile sau supermaketurile cu acelaşi nume. "Promoţia este o modalitate prin care clienţii fideli sunt recompensaţi pentru utilizarea cardului, dându-li-se astfel prilejul de a face mai multe cadouri celor dragi, cu ocazia zilelor speciale de Mărţişor şi 8 martie", arată reprezentanţii BRD.
Şi după data de 8 martie posesorii de carduri Carrefour pot beneficia în continuare de discounturi la cumpărăturile pe care le realizează în hipermarketurile şi supermaketurile amintite. Inclusiv pentru cumpărăturile de Paşti, posesorii cardurilor amintite pot conta pe faptul că o parte din sumele cheltuite prin intermediul cardului se vor întoarce în portmoneul lor, potrivit unui comunicat al BRD Finance.
Cumpărături gratuite
de 2 milioane de lei
Şi Garanti Bank a lansat o promoţie pe segmentul cardurilor destinate femeilor. "De ziua ta, Garanti Bank te îndeamnă să-ţi faci timp pentru micile plăceri şi te invită să beneficiezi de o serie de oferte speciale. Dacă eşti posesoarea unui Bonus Card, vei primi 5% bonus la orice articol cumpărat în data de 8 martie, în cadrul magazinelor tale preferate", au anunţat oficialii băncii menţionate.
În plus, în perioada 1-8 martie, cumpărăturile de produse cosmetice din magazinele de specialitate şi farmacii vor putea fi cumpărate în 3 rate fără dobândă.
"Aceste campanii au ca scop intensificarea utilizării cardului de credit. La sfârşitul lunii ianuarie 2011, utilizatorii cardului de credit Bonus Card făcuseră cumpărături gratuite în valoare de 2 mil