Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a lansat pe 28 februarie, campania de informare şi comunicare “Europa, casa noastră”.
Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.
Programul se lansează la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, cu participarea doamnei Liliana Preoteasa, Director general, Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, din Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a domnului Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Programul “Europa casa noastră” se va derula pe parcursul unui an, sub egida Anului European al voluntariatului şi conţine trei seturi de activităţi: “Vizite şi dezbateri în şcoli”, „Lider european” şi „Ziua Europei”.
„Am iniţiat această campanie deoarece comunicarea cu tinerii reprezintă o preocupare esenţială pentru Comisia Europeană. Ne propunem să comunicăm politicile europene şi subiectele de interes pentru tineri, pentru că viitorul Uniunii este în mâinile lor. Vrem, de asemenea, să-i încurajăm să devină cetăţeni europeni activi, să se implice în activităţile de voluntariat şi în proiecte europene de schimburi interculturale. Prin “Europa, casa noastră” le prezentăm tinerilor Uniunea Europeană dintr-o perspectivă concretă, apropiată lor”, a declarat domnul Niculae Idu, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Activităţile programului sunt disponibile pe portalul web: www.europacasanoastra.ro ce oferă elevilor şi profesorilor, participanţi în program, conţinut edu