Starul îl va întruchipa într-o docudramă pe fostul primar al Cernăuţiului, Traian Popovici. Sursa: REUTERS
Părinţii săi au plecat din România înainte ca să-şi imagineze cineva măcar Holocaustul. Nenorocirea pe care au evitat-o astfel, fără să ştie, nu a lăsat însă indiferentă familia Hoffman.
Dovadă că la 70 de ani de la deportarea în Transnistria a evreilor români din Bucovina şi Basarabia, Dustin Hoffman a acceptat să joace rolul lui Traian Popovici, primarul care şi-a riscat pielea pentru a salva 20.000 de evrei din Cernăuţi.
Filmul este produs de compania canadiană Veni Vici Entertainment Inc. şi va purta, cel mai probabil, titlul "20.000 de sfinţi", a cărei lansare, preconizată pentru 2012, va fi precedată de apariţia unei cărţi omonime. Traian Popovici, românul în a cărui piele va intra Dustin Hoffman, a fost declarat drept între popoare de Autoritatea Martirilor Holocaustului "Yad Vashem".
Mama Liliana Gold şi tatăl Harvey Hoffman
Deocamdată nu se ştie dacă filmul se va turna chiar la Cernăuţi, însă dacă ar fi aşa, Dustin Hoffman ar ajunge pentru prima oară în ţinuturile româneşti, de unde provin părinţii săi, după cum a afirmat public de câteva ori. "Am sentimente puternice de evreu. Sunt un evreu român“, a declarat el într-un interviu.
În alte surse biografice, apare menţionată şi o ascedenţă rusească. Cert este însă că prenumele mamei sale, Liliana, e de rezonanţă românească. Unde anume s-a născut aceasta în România este însă aproape imposibil de aflat, susţin membrii comunităţilor evreieşti. Şi în Moldova, unde trăiau pe atunci foarte mulţi evrei, şi la Bucureşti, atât numele de familie al mamei, Gold, cât şi numele de familie al tatălui, Hoffman erau foarte răspândite, susţin şefii comunităţilor evreieşti.
La Iaşi, de pildă, unde comunitatea mai numără astăzi doar câteva sute de su