Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotărâți să nu-și mai plătească impozitele pentru că sunt terorizați de maidanezi

Publicat in Adevarul, miercuri 2 martie 2011 ·

Nicioleta Leuștean, o bătrână în vârstă de 74 de ani din cartierul Craiovei, a trăit, săptămâna aceasta, clipe de coșmar după ce a fost atacată de un maidanez la colțul blocului în care locuiește. Femeia și-a revenit cu greu din șoc după ce a fost la un pas de face infart și cere autorităților locale să găsească o soluție pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari

“Mă duceam liniștită să duc gunoiul, când m-am trezât cu doi câini după mine. Nici n-am apucat să-mi dau seama ce se întâmplă că că unul sintre ei și-a înfipt colții în piciorul meu, fără ca măcar să latre, fără niciun semn c-ar avea de gând să mă atace!”, povestește femeia care, acum, se teme să mai iasă singură din bloc.

„Când te uiți la palaga asta, nu știi dacă e rană de război sau mușcătură de câinea. Putea să moară acolo, să facă infarct pentru că atunci când a ajuns acasă avea fibrilații artreriale. ”, spune soțul bătrânei, Ștefan Leuștean, în vârstă de 78 de ani, fost medic la Spitalul Militar.

Bătrânul este hotărât să nu-și mai plătească impozitele și taxele locale până când problema maidanezilor nu va fi rezolvată.

“În junglă umbli cu pușca de vânătoare după tine, în Pitești trebuie să pleci cu securea ca să fii sigur că scapi cu viață. Am ajuns să ies din acasă cu bastonul, ca să mă apăr de javrele astea. La doi pași e Parcul Tineretului unde vin sute de copii, oricând se poate întâmpla o nenorocire. Fac un apel către toți piteștenii să nu mai plătească impozitele și taxele locale până când nu ni se va asigura protecție împotriva câinilor! “, spune Ștefan Leuștean.

Bărbatul și soția sa s-au adresat, în această dimineață, Primăriei Pitești.

“Toată dimineața am avut în audiențe persoane mușcate de câini și nu pot decât să le dau dreptate oamenilor dar nu putem face mai mult decât ne permite legea. Când prefectul capitalei a propus eutanasie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 52 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 34 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°