Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţeapă imobiliară de 145.000 de euro cu un român şmecher, un afacerist italian şi un neamţ naiv

Publicat in Adevarul, miercuri 2 martie 2011 ·

Procesul ţepei de 145.000 de euro de la Dudeştii Noi ajunge în recurs la Curtea Supremă. Dosarul ridică multe semne de întrebare, dar arată şi ce le „coace” mintea ţeparilor care găsesc naivi.

Totul a început în 2009, când Marcel Răzvan Deac l-a întâlnit pe germanul Falko Zang, aflat în Timişoara „cu afaceri în domeniul imobiliar”, după cum arată un document de la dosar. Cei doi au făcut schimb de numere de telefon, iar Deac s-a oferit să îl sprijine pe neamţ în afacerile imobiliare. La începutul lunii februarie, Deac a primit de la părinţi un teren de 20.000 de metri pătraţi pe care dorea să îl vândă la un preţ cât mai bun, iar germanul recent cunoscut era cea mai bună „ţintă”.

Planul pus la punct

Ca să ia cât mai mult de la neamţul care dorea la rândul său să obţină profit dintr-o mişcare, Deac a pus la cale un plan extrem de minuţios, împreună cu Giovanni De Pace, un om de afaceri italian din Timişoara şi Ioan Ciucu Marta, inginer de profesie şi omul de încredere al lui De Pace. „Planul inculpatului Deac era acela de a vinde un teren arabil extravilan la un preţ de 150.000 de euro, mult peste valoarea de piaţă, prin folosirea mai multor mijloace frauduloase de inducere în eroare a părţii vătămate şi prin implantarea în conştiinţa părţii vătămate a unei idei deosebit de profitabile în sensul că va cumpăra imobilul la un preţ şi îl va vinde unui cetăţean italian la un preţ aproape dublu”, arată judecătorii într-unul din documente.

Minciună după minciună

Planul gândit de Deac era ca, pe faţă, el să-i ofere neamţului terenul, iar „întâmplător” un italian să se arate interesat să cumpere terenul la preţ mare. Pentru a-l convinge pe neamţ că terenul de 4.000 de euro este valoros, Deac i-a spus că este inclus în Planul Urbanistic General, că zona se va dezvolta şi că terenul va avea o valoare de piaţă mare. De la aceste detalii, Deac,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum o ora
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 12 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum o ora
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum o ora
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 12 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 9 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 11 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Zeci de mii de oameni sărbătoresc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Mediafax acum 11 ore
„Este o zi norocoasă pentru care noi, germanii, suntem recunoscători şi astăzi", a declarat cancelarul Olaf Scholz, amintind de momentul istoric din 1989 când Zidul care se întindea pe 156,4 kilometri prin inima Berlinului a fost în sfârşit deschis.

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 10 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 10 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°