Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviul dat de Gadhafi „duşmanilor“ din Vest arată un om rupt de realitate

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 2 martie 2011 ·

Muammar Gadhafi a acordat primul său interviu presei internaţionale de la izbucnirea protestelor, în care "bătrânul leu al deşertului" a reproşat Occidentului trădarea prin sancţiunile nelegitime luate împotriva sa şi a susţinut cu încăpăţânare că în Libia domneşte pacea şi că în cazul în care au existat câteva proteste, acestea au fost manevrate de organizaţia teroristă Al-Qaeda care s-a folosit de populaţia din estul ţării drogând-o cu "substanţe halucinogene", scrie BBC News.

Gadhafi a atras atenţia că sistemul din Libia nu poate fi înţeles de nicio altă ţară, deoarece nu presupune nici autoritate, nici centru de putere politică, nici monarhie şi s-a autointitulat lider absolut care guvernează din datorie un popor care i-a fost şi îi va rămâne întotdeauna loial.

Muammar Gadhafi conduce Libia de mai bine de 40 de ani.

Ce a zis Gadhafi

Este o intenţie de a coloniza Libia. Şi din această cauză, poporul libian vrea să lupte împotriva ţărilor din Vest. Iar ţările din Vest ne-au trădat. Nu au niciun fel de moralitate.

Rezoluţia Consiliului de Securitate este nulă şi nelegitimă, deoarece Consiliul de Securitate nu are mandat şi jurisdicţie pentru o asemenea situaţie.

De ce asemenea sancţiuni nu au fost luate şi împotriva algerienilor? Sau de ce astfel de măsuri nu au fost luate împotriva Rusiei când a luptat împotriva cecenilor? Sau împotriva Americii când a luptat în Afganistan? De ce nu s-au utilizat sancţiuni când Israelul a luptat în Gaza?

Ei vor să mă dea jos, dar de unde? Pentru că eu nu sunt nici conducător nici rege. Este vorba despre onoare, care nu are nimic de-a face cu exercitarea puterii sau autorităţii. În Marea Britanie cine are autoritatea, Regina Elizabeta sau David Cameron? Voi pur şi simplu nu înţelegeţi tipul de sistem de aici, din Libia, adică «autoritatea poporului».

Nu există demonstraţii pe stradă. Iar

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 2 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia, a anunțat luni ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, pentru agenția de știri TASR, preluată de dpa și Agerpres.ro Până acum nu au fos

România a împrumutat 4 miliarde de euro pe piețele internaționale. Cine a cumpărat obligațiunile

Adevarul acum 2 ore
Ministerul Finanțelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 4 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Strategia națională de apărare, aproape finalizată. Nicușor Dan anunță două direcții majore: războiul hibrid și corupția

Adevarul acum 42 minute
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat, în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a informat, luni, președintele Nicușor Dan. Șeful statului a adăugat că acesta va cuprinde ”două schimbări maj

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 42 minute
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Un multimilionar de 79 de ani își caută pe Tinder o parteneră care să-i ofere un moștenitor: „Nu cred că sunt prea bătrân pentru a avea copii”

Gandul acum 40 minute
Sir Benjamin Slade, un multimilionar britanic în vârstă de 79 de ani, și-a creat un cont pe Tider, cu un scop mult mai serios decât distracția sau relațiile scurte. Născut în anul 1946, Sir Benjamin a mai fost căsătorit, însă el nu are un fiu. A rel

Marius Tucă Show începe marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Video Discursul lui Trump, întrerupt brusc în Knesset de doi parlamentari israelieni. Reacția președintelui american

Adevarul acum 4 ore
Discursul susținut luni de președintele american Donald Trump în Parlamentul israelian (Knesset) a fost întrerupt pentru scurt timp de doi deputați de stânga, Ayman Odeh și Ofer Cassif, care au protestat în timpul intervenției liderului de la Washin

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală atenționează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituției, de la adresa ion@impal.ro. Contribuabilii sunt anunțați prin aceste emailuri despre ''o posibilă neregularitate ident

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/18°
mar.

9°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

lun.

9°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

11°
lun.

9°/18°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

14°
lun.

8°/16°
mar.

8°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°