Independentii au obtinut, in urma negocierilor pentru repartizarea locurilor si functiilor din comisiile Senatului, cinci locuri noi in tot atatea comisii si trei functii, respectiv una de presedinte al nou infiintatei Comisii pentru Afaceri Europene, una de vicepresedinte la Comisia de Politica externa si una de secretar la Comisia pentru Sanatate. Modificarile au fost anuntate, miercuri, de liderii de grup, in plenul Senatului, relateaza Agerpres.
In urma negocierilor, toate grupurile politice au renuntat la cel putin cate un loc intr-o comisie in favoarea independentilor, iar democrat liberalii au cedat si doua functii la nivelul conducerii unor comisii (una de vicepresedinte si una de secretar).
La nivelul conducerii comisiilor deja existente nu a survenit nicio modificare, niciunul dintre grupurile politice nerenuntand la vreo functie de presedinte.
Democrat liberalii au renuntat la un loc in Comisia pentru Administratie publica, senatorul PDL Gheorghe David urmand sa fie inlocuit de independentul Sever Cibu, precum si la locul ocupat de senatorul Viorel Badea in Comisia pentru Politica externa, care va reveni senatorului Ovidiu Marcutianu. Acesta va prelua si functia detinuta de Badea, cea de vicepresedinte al comisiei, iar senatorului UNPR Corneliu Grossu ii va reveni functia detinuta pana in prezent de democrat liberalul Tudor Udristoiu (care isi va pastra locul in comisie).
Si UDMR a renuntat la un loc in Comisia de Aparare, detinut de ministrul Sanatatii, Cseke Attila, in favoarea independentului Serioja Chivu.
Opozitia a pierdut cate un loc in doua comisii: social-democratul Catalin Radu Mardare se va retrage din Comisia pentru buget-finante, locul acestuia revenind UNPR-istului Cezar Magureanu, iar liberalii pierd un loc in Comisia pentru Educatie, detinut de senatorul Cristian Topescu, care a revenit