De câteva săptămâni, în condiţiile precipitării evenimentelor din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu, preţul petrolului tot urcă. Şi când se scumpeşte petrolul, unda de şoc inflaţionistă se propagă din treaptă în treaptă.
Acum va fi la fel? Fapte adunate ani în şir, puse cap la cap, ar putea să ducă la concluzia că va fi la fel. Fiindcă e greu de crezut că producătorii vor accepta să se dispenseze de profitul adus de umflarea preţurilor, pentru mulţi dintre ei fiind unica sursă de supravieţuire în aceste vremuri grele. Sau comercianţii. Căci nici ei nu renunţă uşor la adaosul aducător de profit. Fiindcă nu suntem pe o piaţă normală, unde profitul nu se scoate din preţuri ce cresc anapoda, ci dintr-un volum tot mai mare de mărfuri comercializate pe piaţă, oferta în creştere fiind cel mai sigur remediu împotriva inflaţiei. Pe piaţa noastră regula e alta. La noi, "simpatia preţurilor" acţionează implacabil. S-a scumpit benzina?!
N-are nicio importanţă că acest fapt afectează un număr limitat de mărfuri. Foarte repede, toate preţurile o iau razna, cu motiv sau fără motiv. Dacă ne amintim bine, acest fenomen a devenit ciclic. De când ne luptăm cu spirala inflaţionistă, la cinci-şase luni am suportat acest şoc: mai întâi s-a scumpit benzina, apoi s-au scumpit transporturile, pe urmă toate mărfurile.
Numai că 2011 nu va mai semăna cu anii precedenţi. Nu va semăna nici măcar cu anul 2010. Preţurile care o vor lua razna fără motiv, în primul semestru din acest an se vor calma. Obligate la acest gest de legea cererii şi ofertei. Dovada? Puterea de cumpărare a populaţiei, lovită dur în 2010, îşi revine încet. Şi e imposibil să vedem o creştere a cererii de consum atât timp cât multe companii de stat continuă să funcţioneze deşi nu produc decât pierderi. Sau cât timp, în economie, productivitatea, competitivitatea şi eficienţa vor preocupa doar o parte r