Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Anul trecut, premierul Boc declara senin că PDL este singurul partid care a acceptat "să-şi elimine oamenii din administraţie" pentru a reduce cheltuielile publice. Hilar, nu? Pentru că recunoştea, în felul ăsta, că PDL îşi vârâse sumedenie de oameni în administraţie. Mai mult decât atât, părea că partidul are un drept sfânt la aceste scaune, din moment ce eliberarea lor (cu totul îndoielnică, de altfel) era prezentată publicului ca un sacrificiu istoric.
Sistemul băsescian îşi bazează esenţial retorica pe ideea de premieră. "Suntem cei dintâi care au luat taurul de coarne!", repetă în neştire, pe toate holurile şi pe toate scările, Emil Boc.
"Pentru prima dată", PDL face reformele necesare în administraţie, sănătate, în sistemul de pensii, în justiţie, învăţământ, ordine publică, drept penal şi drept civil. E aproape nedrept că un asemenea regim reformator şi revoluţionar nu are parte şi de o simbolistică proprie mai complexă. Revoluţia franceză a schimbat numele anilor şi ale lunilor, de ce nu am avea şi noi, de pildă un "calendar traienal", care să garanteze tuturor românilor zile şi luni mult mai frumoase?
De fapt, realitatea e mai simplă şi mai tristă. Din interese personale şi de grup, Traian Băsescu a împins toate domeniile esenţiale ale societăţii pe marginea prăpastiei şi acum se chinuie să le menţină în viaţă. El nu face reforme, încearcă să împartă două paie la şase măgari în vreme ce oamenii partidului încearcă să mai pună mâna pe încă unul din paiele rămase.
Rădăcina răului se află mai ales în 2009, anul când nu s-a luat nici o măsură anticriză pentru că Traian Băsescu să fie reales în relativă linişte. Nu sunt însă mai puţin importante nici primele patru luni din 2010, când s-a cheltuit în voioşie în timp ce nimeni nu avea curajul să recunoască faptul că visteria s
