Horaţiu Cercel, proprietarul companiei de construcţii Concefa Sibiu (COFI), nou promovată la prima categorie a Bursei, spune că firma va încerca să profite la maxim de proiectele demarate recent de stat în domeniul infrastructurii.
În ultimele două zile s-au scos la licitaţie lucrări la coridorul IV pan-european în valoare de peste 1,4 mld. euro întinse pe doi ani, iar pe segmentul de căi ferate şi poduri şi tunele există de asemenea proiecte în valoare cumulată de peste 600 mil. euro, despre care Cercel spune că Ministerul Transporturilor s-a mobilizat să le pună în practică în acest an.
Proiectele sunt finanţate în proporţie de 85% cu fonduri europene, iar conducerea Concefa spune că statul câştigă bani din aceste licitaţii, în condiţiile în care estimează că se întorc la buget prin taxe şi impozite între 60% şi 70% din valoarea lucrărilor de infrastructură.
"Suntem aici la Bursă pentru că, întâmplător, astăzi (ieri - n.r.) este ziua 0 pentru o explozie în domeniul infrastructurii româneşti şi vrem să profităm de aceasta printr-o finanţare adecvată. Prezenţa noastră la Bursă dorim să fie clopoţelul care anunţă o nouă creştere a sectorului de construcţii din România. În ultimii ani cu toţii am aşteptat investiţiile din infrastructură şi anul acesta vor începe de o manieră mult mai amplă şi de o anvergură pe care zic eu n-am mai văzut-o până acum în domeniul infrastructurii. Lucrările din acest an vor angrena întreaga piaţă de construcţii şi mă aştept să creeze peste 50.000 de locuri de muncă", a declarat Horaţiu Cercel, proprietarul Concefa Sibiu.
Cercel este unul dintre cei mai tineri milionari de pe Bursă, la 39 de ani el deţinând 70% din Concefa, evaluată pe piaţă la 19 mil. euro şi deţine totodată 50% din firma Real Construct, dezvoltatorul complexului rezidenţial Carpatina, în care s-au investit 12 mil. euro. Pe maximele Bursei d