Adrian Porumboiu se declară scârbit de cazul "Pandurii". Patronul lui FC Vaslui susţine că în spatele acestui scandal se ascund interese, Pandurii refuzând să joace meciul cu Oţelul. Fostul mare arbitru este de părere că echipa gorjeană trebuie pedepsit.
"Spui că nu ştii nimic, spui că n-ai bani, dar între timp s-a rezolvat cu creditul. Or fi şi bănci care dau credite la 11 noaptea. E o comedie ieftina, acoperă mizeria cu cei pot şi ei, ba cu rumeguş, ba cu nu ştiu ce. Sunt stupefiat de lipsa de reacţie a LPF-ului.
Dacă pune cineva cap la cap, are probe suficiente să se joace meciul cu Oţelul. Dacă cineva de la Ligă are intenţia să se joace meciul, se va juca, pentru că are probe suficiente.
Dacă Marin Condescu tăcea, probabil că rămânea aşa...un mister. Dar el a vrut să lase impresia de un om dur, misterios, dar l-au trădat faţa şi cuvintele. Pandurii n-au vrut să se prezinte. Oare dacă noi nu vrem să nu ne prezentăm la meci, nu păţim nimic? Astea sunt poveşti, cum să iei credit de la bancă în doar patru ore? Păi o oră îţi ia numai să scrii contractele", a declarat Adrian Porumboiu la Sport.ro