Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul de opinie Operaţii "la sânge" în Chirurgia şi Ortopedia Spitalului de Urgenţă - Degradarea predă ştafeta modernizării

Publicat in Ziua Constanta, joi 3 martie 2011 ·

Mutări şi permutări la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa! Managerul unităţii sanitare, dr. Dan Căpăţână, a anunţat că încep lucrările de reparaţii capitale în două dintre cele mai importante clinici şi va continua reorganizarea secţiilor astfel încât specialităţile de acelaşi tip să nu mai fie împrăştiate haotic pe etaje şi spitalul să respecte circuitele funcţionale. „A început deja mutarea Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică de la etajul VIII, la etajul IX pe tronsonul renovat şi igienizat. În cursul acestei zile (n.r. ieri) a început echiparea sălii de operaţii. De săptămâna viitoare, întreaga secţie va funcţiona în această zonă nouă care va cuprinde tot ceea ce ţine de îngrijirea copiilor", a declarat dr. Dan Căpăţână. În locul rămas liber la etajul VIII, se vor muta celelalte secţii de pediatrie de pe două tronsoane. Secţia de Chirurgie adulţi se va muta, provizoriu, la etajul IX pentru că încep lucrările de reparaţii capitale în vechiul „lăcaş" de la etajul IV. Aici va funcţiona Secţia de Ortopedie urmând ca cea de Chirurgie să funcţioneze la etajul V.

CJC cotizează, Ministerul fentează

„Am avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, şi ne-a asigurat de tot sprijinul financiar necesar pentru demararea lucrărilor la Ortopedie şi dotarea clinicii, precum şi a sălii de operaţii cu tot ceea ce trebuie. Vom avea cea mai modernă clinică de acest gen din ţară. Lucrăm acum la necesar să vedem şi ce costuri implică ceea ce vrem noi să realizăm aici. Ca premieră pentru judeţul Constanţa, una dintre săli va fi destinată bolnavilor poli-traumatizaţi. Echipa care va lucra aici va fi formată din medici din toate specialităţile", a declarat managerul SCJU Constanţa. Lucrările sunt preconizate a se finaliza în iulie, apoi vor fi reluate pentru Clinica de Chirurgie. Aceasta nu a suferit niciodată repa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°