Oamenii legii au efectuate noi controale pe linia comercializării de produse etnobotanice. Luni seară, o echipă mixtă de control a descins într-un magazin de produse etnobotanice din Complexul Studenţesc din Timişoara, în urma verificărilor fiind constatată lipsa unor documente care să ateste provenienţa produselor şi componenţa acestora. Patronii magazinului s-au ales cu dosar penal şi cu o amenzi de 6.000 de lei, riscând, totodată, să le fie suspendată activitatea.
Poliţişti de la Crimă Organizată şi Poliţia Economică, lucrători ai Direcţiei Sanitar Veterinare, ai Direcţiei pentru Sănătate Publică şi comisari de la Garda Financiară Timiş au verificat, în noaptea de luni spre marţi, un magazin de produse etnobotanice din Complexul Studenţesc.
Agentul principal Marinela Hotico, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Timiş, spune că, în urma controlului, au fost date două amenzi, în valoare de 6.000 de lei, şi au fost indisponibilizate 141 de plicuri cu substanţe etnobotanice, care vor fi trimise în Capitală pentru a fi supuse unei expertize. Reprezentantul Poliţiei Timiş spune că au fost constatate şi două infracţiuni – „înşelăciune în ce priveşte calitatea mărfurilor şi fals în alimente sau alte produse, lipsa unor documente care să ateste provenienţa produselor sau componenţa acestora”. Potrivit Marinelei Hotico, se va solicita suspendarea activităţii magazinului.
Întrebat dacă poliţiştii au acum cadrul legal în care să exercite asemenea controale şi să ia măsuri, precum închiderea weed-shop-urilor din Timişoara – având în vedere că, în urmă cu câteva săptămâni, unii dintre patronii unor astfel de magazine s-au plâns autorităţilor locale că sunt victime ale unor abuzuri – ofiţerul de presă a răspuns că toate acţiunile au acoperire legală.
În decembrie, un control desfăşurat la cele şase „magaz