Nina Stemme şi Waltraud Meier

25 de ropote de aplauze i-au răsplătit pe artişti la finalul remarcabilului spectacol cu „Walkiria" de Wagner parte a tetralogiei „Inelul Nibelungilor", la Scala din Milano, la care publicul român a putut fi prezent, pe calea undelor radio. Teatro alla Scala va continua, în 2012, să pună în scenă tetralogia lui Wagner, cu "Siegfried" şi "Amurgul Zeilor", urmând ca, în 2013, cu ocazia bicentenarului lui Wagner, să joace întreg "Inelul Nibelungilor".

Punerea în scenă a „Walkiriei", realizată de Guy Cassiers, ilustrează destul de fidel libretul, ceea ce i-a dezamăgit pe admiratorii acestui director al Teatrului Toneelhuis din Anvers. Guy Cassiers rămâne adeptul unui decor sobru şi al costumelor atemporale, pe care le-a folosit şi în „Aurul Rhinului". Primul act se petrece în faţa a doi pereţi cenuşii, cu suprafaţa aspră ca scoarţa unui trunchi de copac aflat în spatele scenei, centrul luminat reprezentând casa lui Hunding. Cel de al doilea este dominat de un gigantic grup de 15 cai, de asemenea cenuşii, cu corpurile cabrate, ce par ieşiţi de sub dalta unui sculptor al epocii de aur a Versailles-ului. Ei dispar la intrarea lui Siegmund şi a Sieglindei, înlocuiţi de o pădure de lăncii splendid luminate, pe care le regăsim în actul al treilea în jurul Brunnhildei, întinsă pe scenă, ca pentru a o apăra. Apoi, solul de sub Walkirie se ridică, în timp ce, de sus, coboară o lustră formată din becuri foarte puternice. Ca întotdeauna, Guy Cassiers foloseşte din plin proiectoarele, care scaldă pereţii în actul întâi, evocând un foc în pădure, dar luminează puternic şi amestecul de cai şi trupuri umane din timpul „Cavalcadei". Efectul este puternic, mai ales în cazul fulgilor de nea ce cad în interiorul cercului de lănci, în timpul „Vestirii morţii".

Unul dintre punctele forte a fost conducerea muzicală a lui Daniel Barenboim, cu moment