„Nu-i tocmai OK să abordezi un aşa subiect într-o Dilema ce va apărea între 1 şi 8 martie!“ – aşa mi-a transmis nucleul dur al consilierelor & consilierilor mei (adică micul grup informal de persoane care-şi dau cu părerea despre textele mele şi cărora uneori le spun în avans ce mai am de gînd să scriu). „Dar de ce, dragilor?“ – întrebai eu. Şi fiecare a venit cu motivaţia lui. Cineva spunea că nu pică bine să discuţi despre prostituţie taman între Mărţişor şi Ziua Femeii. Un altul zicea că discuţia e oricum inutilă, din moment ce „în Occident prostituţia e legalizată“ şi spre asta ne îndreptăm şi noi. Iar altcineva opina că n-ar trebui să dezbatem nimic, ci doar să revenim la bunele obiceiuri ale României interbelice, în care Crucea de Piatră era perfect legală şi nimeni n-a murit din asta.

DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri? Ei bine, eu cred altceva. Istoriceşte vorbind, am convingerea că există mai multe legende decît adevăruri în ceea ce ştim (sau credem că ştim) despre Crucea de Piatră sau despre echipa de fotbal Venus – care, cică, ar fi fost sponsorizată din cotizaţia pe care bordelurile o plăteau Poliţiei în anii ’30. Societatea românească din prima parte a secolului trecut nu era una puritană (în sens anglo-saxon), dar era totuşi una tradiţionalistă (în sensul balcanico-mediteranean al cuvîntului). Aşa că să nu ne imaginăm că bordelul a fost în România, vreodată, o instituţie respectabilă/respectată – pentru că n-a fost (şi nici nu văd cum ar fi putut fi). Apoi, prezumţia de similitudine între România interbelică şi România de azi mie-mi pare a fi o eroare. Chiar dacă moravurile noastre par veşnice, am totuşi rezerve că o societate poate reveni (oricînd şi oricum) la ceea ce a