Astăzi la Facultatea de Psihohologie, Universitatea Bucureşti, studenţii au protestat din nou, de această dată într-o formă inedită. Aceştia i-au trimis ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, un colet plin cu mâncare "de la mama şi tata".
Din „pachetul studentului” nu a lipsit brânza, slănina, gemul de casă şi compotul, merinde primite de studenţi de acasă.
Pachetul studentului român a fost însoţit de o scrisoare
Coletul a fost trimis cu scopul de a atrage atenţia ministrului asupra condiţiei sociale a studentului din România, cum trăieşte şi ce primeşte de la părinţi pentru a se întreţine.
Silvia Florea a pregătit pachetul pentru ministru
„Domnul ministru nu a studiat niciodată în România şi habar nu are care sunt condiţiile studentului român”, a declarat Silvia Floarea, studentă anul II la Facultatea de Psihologie. Pachete “a la student român” vor veni către Minister din toată ţara.
Studenţii sunt nemultumiţi şi de faptul că puterea reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor nu reprezintă 25% din votul dat în alegerea rectorului. Cuvântul acestora abia dacă depaşeste 5% în anumite universităţi.