O satisfacţie: aceea de a-mi vedea titlul favorit din competiţia oficială a Berlinalei 61, Nader and Simin, A Separation, premiat cu Ursul de Aur. O dezamăgire: excluderea din palmares a remarcabilului travaliu de imagine operat de Oleg Mutu în Innocent Saturday. O experienţă jubilatorie: subversiva comedie neagră bollywoodiană, 7 Sins Forgiven. O slăbiciune personală: Amador, jumătate farsă, jumătate melodramă, cu aceeaşi Magaly Solier, actriţa peruancă din Ursul de Aur de acum doi ani, Milk of Sorrow. Şi, nu în ultimul rînd, o certitudine: aceea că, oricît de apetisante mi s-ar fi părut picturile vechi de 30.000 de ani filmate, exclusiv de Werner Herzog, într-o peşteră din sudul Franţei, valoarea lor adăugată pentru ecran – şi am numit aici 3D-ul dătător de durere de cap – a reuşit să mă ţină departe de The Cave of Forgotten Dreams. Alături de alte trei revelaţii (şi tot atîtea debuturi, de descoperit la TIFF: belgianul Bullhead, israelianul The Flood şi nemţescul Above Us Only Sky), acesta e bilanţul, majoritar pozitiv, al festivalului din acest an, acum la aniversarea unui deceniu de cînd merg la Berlinală.
DE ACELASI AUTOR "Noul val al filmului românesc nu dă semne că s-ar epuiza" - interviu cu Scott FOUNDAS Are balta peşte Închid ochii şi văd - interviu cu Lucian PINTILIE Înainte în trecut Poţi spune cu mîna pe inimă că selecţia din acest an a fost, din nou, una proastă, cum s-a scris deja, dar pentru asta trebuie, cred, să fi văzut toate filmele. Nu toate filmele, pentru că e imposibil, dar măcar toate filmele uneia dintre secţiunile principale: Competiţia, Panorama sau Forum. Nu am reuşit această performanţă, dar, la drept vorbind, nici nu mi-am propus şi, cu un total de 25 de filme văzute, nici nu-mi fac procese de conştiinţă din cauza asta: nici măcar cronicarii invitaţi de revista Screen International să-şi dea steluţele zilnice pentru filmele
