Ce am spus pînă acum despre brutalitatea agresiunii care distruge strada Berzei, după ce suferise şi alte pierderi de monumente istorice pe vremea lui Ceauşescu, e nimic pe lîngă ce aflu acum şi sînt dator să fac cunoscut şi altora. O elevă de-a mea îmi scrie:

„De 8 săptămîni privesc cum pleacă oamenii din casele lor, unde au locuit două-trei generaţii, cum intră ţiganii şi distrug tot cu ranga, cu barosul, pentru a lua fierul (1 leu / kg valoarea la fier vechi) şi lemnul pentru foc. Patrula poliţiei comunitare era lîngă mine, nu au schiţat un gest, nu au dat o amendă, nu au legitimat pe nimeni, chiar cînd i-au găsit vandalizînd monumentul de la numărul 89 de pe strada Berzei.“

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Nemaiputîndu-şi stăpîni indignarea, tînăra care mi-a dat voie să răspîndesc aceste informaţii a reacţionat. Cum? Aş vrea să spun: normal. Dar nu, normal înseamnă ca toată lumea, însă gestul ei şi al prietenilor ei iese din comun, devine exemplar. Împreună cu arhitectul Adrian Bălteanu şi cu Diana Moise, specialist restaurator, au recuperat într-o zi cîte două-trei uşi, în altă zi un balcon, două ferestre şi alte asemenea elemente pentru a fi restaurate şi ulterior reutilizate la alte clădiri. Au recuperat şi detalii decorative mai mici, ceramică, stucatură, pentru a rămîne ceva, o urmă, un martor... Nu pentru ei, cum au făcut alţii, la demolările dinainte de 1989: doar eu ştiu pe cineva care a cules o cişmea de bronz şi şi-a pus-o în curte, altul a luat nişte glasvanduri, prada unora cuprindea chiar splendide sobe de faianţă. Nu, aceşti tineri au dus ce au salvat la Universitatea de Arhitectură. Acum caută profesori sau studenţi de la Restaurare care să se implice în proiectul lor. Asta e arheologie, cum se face pentru monumente antice, îngropate de secole. Trecutul Bucureştiului, cît se mai păs