Peste 1.100 de olteni au fost diagnosticaţi cu infecţii acute respiratorii şi pneumonii în săptămâna precedentă. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt recomandă efectuarea triajului epidemiologic în şcoli şi limitarea accesului vizitatorilor în spitale.
1.135 de persoane de judeţul Olt au fost diagnosticate în săptămâna precedentă de cadrele medicale cu infecţii acute respiratorii şi pneumonii. Numărul cazurilor de îmbolnăvire înregistrează o creştere uşoară. „Recomandăm efectuarea triajului epidemiologic de către cadrele didactice la prima oră de curs pentru evitarea apariţiei de focare în şcoli. Cazurile depistate vor fi îndrumate obligatoriu către cabinetele de medicină şcolară sau către cabinetele medicilor de familie“, a spus asistenta Gabriela Gogiu, din cadrul DSP Olt. La Şcoala Generală Eugen Ionescu din Slatina se monitorizează numărul absenţilor. „Sunt unele clase unde avem şi câte 8-9 copii absenţi. Medicul de la cabinetul şcolii ne-a spus să monitorizăm numărul celor care lipsesc. Este ca un fel de explozie. Sunt foarte mulţi copii bolnavi, dar şi cadre didactice“, a spus Ştefan Urâtu, directorul unităţii şcolare.
Sfaturi de prevenire a gripei
DSP Olt recomandă, cu privire la activitatea în spitale, limitarea accesului vizitatorilor în scopul diminuării îmbolnăvirilor. „Nu am primit nicio dispoziţie scrisă în acest sens. Evident că atunci când este o situaţie deosebită, se iau măsuri pentru protejarea bolnavilor şi a cadrelor medicale“, a precizat Romeo Stănculescu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Medicii recomandă vaccinarea populaţiei împotriva gripei, în special a persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire, pentru că, spun ei, aceasta este cea mai bună metodă de prevenire. Respectarea igienei personale şi evitarea locurilor aglomerate sunt alte două măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor.