Deşi ninge fără drept de apel, chiar dacă am intrat binişor în martie, îţi vine să te rezemi de "ulucile" Kiseleffului de partid şi, cu ochii la monumentala clădire a sediului PSD, să te întrebi "franţuzeşte" - ou sont les neiges d'an ţărţ?
Unde sunt agapele cu lăutari explodate prin cotloanele patriei, acolo pe unde era pământul cel mai gras şi deverul cel mai bun, de-şi întindeau pesediştii cu dare de mână hanuri, crame şi restaurante? Şi cum li se mai umfla lor "tupeul" pe sub ştofe şi prin buzunare, de le lua aerul şi bunul-simţ şi te trăgea câte unul de mânecă. "Asta să scrieţi voi, bă, acolo la presă, ce frumuseţi am construit noi prin ţară", îţi spuneau.
Unde sunt mesele câmpeneşti de sute de metri, întinse între dealuri, la o aruncătură de băţ de Roman - oraşul, nu Petre -, pline cu fripturi cât urma de urs, lăsată în pământul reavăn, printre care alergau cu părul în vânt zeci de ospătari cu ochii cât cepele ca să nu-i vadă şomând starostele Cozmâncă?
Unde sunt vanghelioanele şi "genocidul" purceilor de lapte, feliaţi în exces şi udaţi în valuri de şampanii după câte-o conferinţă naţională bucureşteană?
Nimic n-a mai rămas din bunăstarea partidului de altădată. Doar datoriile acumulate în şapte ani de secetă, ca în blestemele Egiptului. Opoziţia este mai distrugătoare ca invazia lăcustelor, ca lipsa apei, ca viforul nedreptăţii. Dacă Putere nu e, nimic nu e.
Şi iată acum partidul nevoit să trimită oameni în şomaj pentru că nu mai face faţă cheltuielilor - cu sediile, cu utilităţile, cu salariile, cu campaniile, cu datoriile istorice ale lui Geoană, un om despre care mulţi îşi aduc aminte cu nostalgice scrâşnete din dinţi.
"Am restructurat 80 de oameni", spune Ponta. "Pe 63 dintre ei nu i-am văzut în viaţa mea. Erau pe state, aduşi de cine ştie cine, ca să facă cine ştie ce". Poate pe fantomele, nu?! O casă ca a PSD, v
