Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Actorul Ilie Gheorghe şi Asociaţia „GAG“, premiaţi de UNITER

Publicat in Adevarul, joi 3 martie 2011 ·

Vestitul „Iona“, apaludat frenetic ani la rând la scenă deschisă, este recompensat acum pentru întreaga activitate, iar „GAG“ primeşte premiul Uniunii Teatreale din România pentru Expoziţia permanentă de Păpuşi, realizată împreună cu Muzeul Olteniei.

Actorul Ilie Gheorghe îşi va ridica premiul la Gala UNITER, pe 18 aprilie. Numele său a făcut nu de puţine ori înconjurul ţării, rostit fiind totodată în numeroase festivaluri teatrale din lume, iar dovada stă în respectul şi admiraţia iubitorilor de teatru, în cele 27 de premii naţionale şi internaţionale şi în 120 de roluri interpretate.

„Înseamnă că nu am trăit degeaba 44 de ani pe scena Teatrului Naţional din Craiova,. Este semnul că ce am făcut este de foarte bună calitate. UNITER mă răsfaţă cu acest premiu, ca şi acum cinci ani când am fost desemnat «Cel mai bun actor în rol principal» pentru «Harpagon», din «Avarul» de Molière, regizat de Bocsardi Laszlo“, mărturiseşte actorul craiovean.

Alături de marele actor, pe scena galei vor reprezenta Craiova şi fondatorii Asociaţiei Culturale „GAG“, maestrul Eustaţiu Gregorian, Adriana Teodorescu şi Gusti Teodorescu. Ei şi deopotrivă Muzeul Olteniei, care a crezut în ideea lor de a pune de picioare o Expoziţie de Păpuşi, primesc de la UNITER „premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile.

Adriana Teodorescu, printre păpuşile din expoziţia de la Casa Băniei

„Este în cele din urmă semnul că teatrul de păpuşi reîncepe să fie privit ca un fenomen important. Premiul este în egală măsură al nostru, al Muzeului Olteniei, al creatorilor de păpuşi, al celor care au avut bunăvoinţa de a ni le dărui“, afirmă Adriana Teodorescu.

O nominalizare, în legătură cu Bănia

Pe lângă cele două premii UNITER, mai există şi o nominalizare la secţiunea „Cel mai bun spectacol de teatru TV“. Este vorba de producţia „Unde-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 17 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°