De curînd, o prietenă mai tînără mi-a mărturisit că nu se simte confortabil în preajma bunicilor ei pentru că, de fapt, nu a mai avut niciodată... bătrîni în preajmă. Afirmaţie care, mărturisesc, m-a şocat întrucîtva. Mai ales poate pentru că eu mi-am petrecut o mare parte a copilăriei, a adolescenţei, şi nu numai, la bunici.
Cînd creşti, de mic, cu oameni de toate vîrstele în preajmă, nu cred că faci neapărat, sau de la început, distincţia între „bătrîni“ şi „mai puţin bătrîni“. Toţi sînt „ai tăi“, cam în aceeaşi măsură. Nici nu observi, cel puţin în prima parte a copilăriei, diferenţele de moravuri… Desigur, după o anumită vîrstă, începi să conştientizezi deosebirile. Dintre tine şi bunici, dintre părinţi şi bunici. Dintre felul în care se petrec ritualurile zilnice sub acoperişul părinţilor şi sub cel al bunicilor. Cei din urmă (cel puţin în cazul bunicilor mei) tind să se culce mai devreme şi să se scoale aşijderea, să mănînce mai puţin, să se îmbrace mai puţin cochet, să iasă mai rar din casă şi să facă economie, la tot ce se poate.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Repet, lucrurile astea nu sînt, evident, generale, şi se referă la bunicii mei personali, şi la alţi bunici din epoca ceauşistă şi din perioada de tranziţie. Probabil că în ziua de azi bunicii sînt mai activi, şi mai călători, şi poate că nu mai fac atîta economie. De altfel, i-am şi văzut ducîndu-şi nepoţii peste tot, „la activităţi“, pe unii chiar conducînd, pe alţii mergînd la restaurant sau petrecîndu-şi vacanţele cu preţuri rezonabile în Bulgaria sau Grecia. Şi, mai mult de atît, unii dintre ei muncesc, chiar în străinătate: am întîlnit deja cîteva cazuri de oameni de vîrsta a doua spre a treia care se duc în „ţările calde“, culmea, vara: copiii care muncesc acolo îi ajută să-şi găsească slujbe sezoniere, gen
