Cele şase spitale noi vor fi construite prin parteneriate public-privat în Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Noile spitale regionale de urgenţă vor costa aproximativ 1,5 miliarde euro. Sursa: Andrei Spirache
Memorandumul privind demararea construcţiei celor şase spitale regionale de urgenţă prin parteneriat public-privat a fost aprobat în şedinţa de ieri a executivului. "Pentru cele şase spitale se vor organiza licitaţii în care vor fi selectaţi partenerii privaţi. Aceştia vor asigura managementul spitalelor iar în 30 de ani trebuie să îşi recupereze investiţia. După aceea, spitalele sunt donate statului", ne-a explicat Oana Grigore, de la Biroul de Presă al Ministerului Sănătaţii. Toate spitalele vor fi în contract cu sistemul public de asigurări iar construcţia lor e programată să înceapă în 14-16 luni.
14 hectare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj
Unul dintre spitalele ce urmează să fie contruit, pe un teren de 14 hectare, este Spitalul Regional de Urgenţă Cluj. Unitatea sanitară va deservi aproximativ patru milioane de oameni din regiunea de NV a României, potrivit Consiliului Judeţean Cluj.
"Prin memorandumul înaintat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat de Guvernul României s-a decis că edificarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj reprezintă o prioritate absolută, alături de cel din Iaşi, aceste două centre cu tradiţie în medicină întâmpinând şi cele mai mari probleme în ceea ce priveşte infrastructura spitalicească. Numai în municipiul Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea în 25 de pavilioane, 16 dintre acestea fiind construite în 1902, iar restul între anii 1930 -1977, în timp ce singura clădire mai nouă, în care funcţionează momentan UPU, datează din anul 2005", au explicat reprezentanţii CJ.
Noile spitale regionale de urgenţă din Cluj-Napoca, Iaşi