Potrivit unui studiu de specialitate, persoanele care iau regulat medicamentul antiinflamator ibuprofen, au cu 27% mai multe şanse să nu se îmbolnăvească de Parkinson, relatează AFP.
Medicii neurologi susţin cã ibuprofenul reduce inflamaţiile din creier, despre care se crede cã ar avea un rol major în declanşarea bolii.
Studii precedente au arătat că şi alte medicamente antiinflamatorii non-steroidiene ( AINS ) scad riscul de a contracta această boală, însă ibuprofenul este cel mai eficient.
"Rezultatele noastre au arãtat cã ibuprofenul protejeazã creierul semnificativ mai mult decât alte medicamente AINS şi analgezice precum aspirina", a declarat medicul Xiang Gao de la Universitatea Harvard, unul dintre principalii autori ai studiului.
La şase ani de la începutul studiului, 291 de voluntari au dezvoltat maladia Parkinson. În grupul de pacienţi care au luat ibuprofen de cel puţin douã ori pe sãptãmânã, riscul de a contracta aceastã boalã a fost mai mic cu 38%.
Maladia Parkinson este o boală neurologică cronică care afectează sistemul nervos central, responsabil cu tulburările motorii. Boala apare în general la persoanele care au peste 50 de ani.
Numai în SUA, în jur de 500.000 de oameni suferă de Parkinson, iar 50.000 de noi cazuri sunt diagnosticate în fiecare an, potrivit Institutului Naţional American pentru Tulburări Neurologice şi Accidente Vasculare Cerebrale. Experţii susţin că acest număr va creşte odată cu accelerarea fenomenului de îmbătrânire a populaţiei mondiale.
Potrivit unui studiu de specialitate, persoanele care iau regulat medicamentul antiinflamator ibuprofen, au cu 27% mai multe şanse să nu se îmbolnăvească de Parkinson, relatează AFP.
Medicii neurologi susţin cã ibuprofenul reduce inflamaţiile din creier, despre care se crede cã ar avea un rol major în declanşar