Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. Ioana Popa îl dă în gât pe Vântu

Publicat in Ziua Veche, joi 3 martie 2011 ·

Curentul: Fata lui Nicolae Popa dă în vileag relaţia cu Vîntu “Ioana Popa, fata lui Nicolae Popa, golănasssul drag al lui Sorin Ovidiu Vîntu, ne-a scris pe adresa redacţiei. Fata a pierdut o bună ocazie de a tace neasimilând probabil elemente de manual de PR contemporan, care indică faptul că cea mai bună tactică atunci când ai o muscă pe căciulă e să-ţi ţii ciocul”

Romania libera: Adevărul despre mita de 1,8 milioane euro de la ANAF “Adrian Nicolae Gavrilă, consilier superior în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), şi avocatul-consultant financiar Marius Cătălin Stăncescu au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzaţi de săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă pentru care au cerut mită, în total, 1,8 milioane de euro de la un om de afaceri italian”

Adevarul: Gaddafi ameninţă: “Mii de oameni vor muri dacă va exista o intervenţie străină” “Forţe speciale ale armatei americane, britanice şi franceze au debarcat în Libia, unde îi antrenează pe rebeli pentru a lupta împotriva regimului lui Muammar Gaddafi”

EvZ: Dosarul lui “Felix”, protejat de SRI-ul lui Constantinescu “Dan Voiculescu primeşte azi decizia în procesul cu CNSAS. Dosarul său a fost desecretizat în 2006, când se discuta numirea lui ca viceprim-ministru, deşi conţinutul acestuia era cunoscut din 2000″

Puterea: Necolaiciuc va fi extrădat. Surse: el va veni în ţară duminică “Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii a transmis, ieri, părţii române că instanţa însărcinată cu cercetarea situaţiei lui Mihai Necolaiciuc a aprobat extrădarea acestuia în România”

Gandul: Preţul benzinei sare în aer – aproape 6 lei pe litru. Scumpiri succesive în doar câteva zile “Preţul sortimentelor mai scumpe de benzină ar putea depăşi în foarte scurt timp pragul de 6 lei pe litru. Petrom, cel mai important distribuitor de carburanţi din Rom

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Bolojan: Cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi / Vor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare / E nevoie de o susţinere parlamentară, aştept ca săptămâna viitoare să se închidă aceste discuţii

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că cei care promit soluţii magice sunt nişte profeţi falşi, el adăugând că cor trebui luate măsuri de corecţie care majoritatea sunt nepopulare dar necesare şi pentru asta e nevoie de o

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 31 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

„Zeul Internetului”, proprietarul unui site care a VIOLAT intimitatea a mii de femei, audiat în calitate de martor de polițiștii din Constanța

Gandul acum o ora
Daniel, cunoscut ca „Zeul Internetului”, a administrat din 2016 un forum și un blog pe care erau publicate mii mii de imagini cu femei fotografiate în ipostaze indecente, fără acordul lor. Multe persoane vătămate și martori au fost la audieri. Admin

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 2 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

Bolojan: Prea puţini români muncesc

BusinessMagazin acum 2 ore
România are prea puţini oameni care muncesc şi prea multe cheltuieli cu salarii publice şi pensii, explică Ilie Bolojan.

Ronaldinho a ajuns la Cluj-Napoca pentru un spectacol fotbalistic în cadrul Sports Festival. Starul brazilian, întâmpinat de primarul Emil Boc, care i-a dăruit un tricou - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Brazilianul Ronaldinho a ajuns vineri la Cluj-Napoca, pentru a participa la evenimentul fotbalistic “Ronaldinho & Friends” din cadrul Sports Festival 2025. Starul brazilian a fost întâmpinat de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care i-a d

O fată de 15 ani, în stare gravă după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al unei școli din Hunedoara

Adevarul acum 2 ore
O anchetă a fost deschisă vineri, 13 iunie, la o şcoală din municipiul Lupeni (Hunedoara) după ce o fată de 15 ani s-ar fi aruncat de la etajul al doilea al clădirii. Eleva, absolventă a clasei a VIII-a, a revenit în unitatea școlară la finalul orel

INDIA: A fost găsită una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit la Ahmedabad

Gandul acum 2 ore
Ministrul Aviației Civile din India, Ram Mohan Naidu Kinjarapu, a declarat că una dintre cutiile negre ale avionului Air India prăbușit joi la Ahmedabad a fost găsită. Potrivit acestuia, cutia neagră a fost recuperată la 28 de ore de la producerea a

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

18°/29°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/23°
lun.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°