Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misiunea lui Mugur Mihăescu în politică: să salveze ţara de Garcea

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 martie 2011 ·

„Foarte multă lume se întreabă ce caut eu aici”, şi-a început actorul Mugur Mihăescu prima conferinţă ca lider al Partidului Verde (PV), funcţie în care a fost ales duminică, cu unanimitate de voturi. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

"Sunt aici pentru că nu suport politica, pentru că urăsc politica, urăsc ce mi se întâmplă de 20 ani, când sunt tratat ca o cifră, ca o entitate, eu nu mai sunt om, şi nu mă refer numai la mine", a spus acesta, explicând că este pregătit să ia noroi în faţă şi să se arunce cu noroi în el. „Dar după 20 de ani sunt imunizat. Am văzut că noroiul, până la urmă, e un material de construcţii, mie îmi place să construiesc şi n-o să-l arunc înapoi, îmi fac cărămizi şi încep să construiesc ceva". Iar acelora care sunt rezervaţi în privinţa intrării sale în politică, Mihăescu le-a transmis ca, înainte de a-l critica, să "vină să-l cunoască".

Vrea să-l dea jos pe Garcea de la putere

Actorul, cunoscut mai ales pentru rolul poliţistului Garcea, spune că a încercat să râdă de Garcea, dar astăzi Garcea este peste tot, în vămi, în politică. Scopul lui este să-şi recapete ţara care "i-a fost furată" şi pe care "o conduce Garcea de 20 ani", adică să demonteze actualul sistem politic şi să-şi facă o Românie frumoasă.

Mugur Mihăescu a ţinut să lămurească problema lipsei de experienţă politică. „Dacă a avea experienţă politică înseamnă a-mi băga mătuşile şi unchii şi lipitorii de afişe în funcţii de conducere, dacă înseamnă a avea, după 20 ani, rezultatele din jur, Dumnezeule, vreau să mor fără experienţă politică. Experienţa lor politică e o ruşine, mă fac de râs oamenii ăştia oriunde plec în străinatate", a spus el.

El a fost şi membru al Partidului Ecologist din România (PER), dar apoi s-a înscris în Partidul Verde. De asemenea, alte 18 din cele 24 de organizaţii judeţene ale PER au părăsit partidul, iar cei din PV negociază venirea lor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis: Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice

News.ro acum 24 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, arătând că scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 20 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 45 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 45 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 35 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°