Licitaţiile pentru cele patru autostrăzi din vestul ţării (Nădlac - Arad, Timişoara - Lugoj, Lugoj - Deva, Orăştie - Sibiu) au atras interesul a peste 100 de companii, care s-au grupat în general în consorţii, depunând în total 64 de oferte. Numărul intenţiilor de participare pentru contractele în valoare totală de 1,4 mld. euro a fost de patru mai mare decât în cazul licitaţiilor trecute.
Companiile au depus oferte în consorţii de 2-3 companii, însă în unele cazuri numărul a ajuns chiar şi la 6. Adjudecarea contractului pentru lotul 1 al autostrăzii Nădlac - Arad, cu o valoare de circa 115 mil. euro fără TVA, de către consorţiul Azvi - Puentes - Straco Grup - Grusamar - Specialist Consulting SRL - Incitec SRL ar putea aduce circa 19-20 de milioane de euro fiecăreia dintre cele şase companii, dacă se iau în considerare participaţii egale în cadrul asocierii. Pe de altă parte, contractul pentru primul lot al autostrăzii Lugoj - Deva poate aduce până la 265 mil. euro unui constructor care participă la licitaţie fără alţi parteneri. Competiţia acerbă ar putea determina o scădere de 10-15% a preţurilor estimate de Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care se situează între 6 şi 9,7 mil. euro pe kilometru, susţin consultanţii din construcţii.
Selecţia câştigătorilor va avea loc în circa o lună, după evalurea tuturor ofertelor, au declarat reprezentanţi ai CNADNR.
Licitaţiile pentru cele patru autostrăzi din vestul ţării (Nădlac - Arad, Timişoara - Lugoj, Lugoj - Deva, Orăştie - Sibiu) au atras interesul a peste 100 de companii, care s-au grupat în general în consorţii, depunând în total 64 de oferte. Numărul intenţiilor de participare pentru contractele în valoare totală de 1,4 mld. euro a fost de patru mai mare decât în cazul licitaţiilor trecute.
Companiile au depus oferte în consorţii de 2-3 companii,