De cîteva luni fac un slalom între textele lui Mircea Horia Simionescu, Mircea Cărtărescu, Sorin Gherguţ, Cioran, Artaud, T. O. Bobe, Simona Popescu, Marie Darrieussecq, între textele mele şi facultativele: Mircea Ivănescu, Virgil Mazilescu, jurnalul lui Kafka. Totul pe un fond de Satie amestecat cu Pergolesi, Travis şi Lhasa de Sela. Un slalom între Institutul Francez, Pandora M, sandviciurile de dimineaţă ale lui Tudor, pîinea coaptă în cuptor în weekend, întrebările pentru invitaţii de la „Cercul Poeţilor Apăruţi“, coperta cărţii lui Sorin – să fie galbenă, să fie ocru? Lui oricum îi place mov. „Cercul Poeţilor Apăruţi“ e noutatea absolută a acestor ultime luni. Totul a plecat de la o frenezie interioară pe care am mărturisit-o mai întîi cu jumătate de gură, apoi ceva mai convingător, într-un interviu, la care era cît pe ce să renunţ în ultimul moment. Aşa s-a ajuns, după ocolul meu parizian de anul trecut, la colecţia de poezie şi la atelierul „Cercul Poeţilor Apăruţi“. Totul a plecat însă şi de la un fel de teamă pe care doream s-o alung sau dimpotrivă s-o provoc să se arate în toată splendoarea ei. Mi-e frică de poezia mută, de poezia corectă, de poezia legată la gură sau dimpotrivă de cea excesiv de gureşă, care se amestecă prea mult cu lumea. Mă revoltă însă şi faptul că poezia e condamnată să stea pe rafturile dosnice ale librăriilor şi că oamenii vorbesc despre ea ca şi cum ar cunoaşte-o, cu prejudecăţi şi lucruri sigure. Ca un bărbat despre o iubită din tinereţe, de la care nu a reţinut decît defectele.

Bonus. Slalomul este specialitatea mea de mult timp. Bucuria continuă în această alergătură sînt oamenii, întîlnirile, re-întîlnirile, descoperirile. Sînt un om foarte norocos: în tot acest tablou, mă bucură adesea nespus să îl aud pe Tudor improvizînd la pian sau ambalîndu-şi bongosurile. Percuţia e în toate, ar spune el. Inclusiv în slalom, incl