Agricultorii români aproape că nu pot supravieţui fără silozuri. Motiv pentru care tot mai mulţi şi le fac pe cont propriu, iar banii investiţi şi-i scot chiar într-un singur an. Adrian Porumboiu, Mihai Anghel şi Ioan Niculae sunt cei mai mari operatori locali de silozuri. Comerţul cu cereale al României este realizat însă de traderii din afară.
Temperaturi ridicate pe piaţa silozurilor de cereale la început de an. Două multinaţionale americane, Cenex Harvest States (CHS) şi Cargill, au cumpărat două silozuri în această iarnă. CHS a preluat un punct de depozitare la Constanţa, iar Cargill - la Drobeta Turnu-Severin. Ambele unităţi cumpărate se află în locaţii-cheie, adică un port la Marea Neagră şi unul la Dunăre. Cât despre momentul ales, criza mondială a alimentelor este o explicaţie mai mult decât suficientă.Interesul pentru silozuri este o temă pe ordinea de zi şi în cazul investitorilor români în agricultură.
O aşteptare confortabilă
Marin Nedu, un agricultor cu afaceri de anvergură medie din Căzăneşti (judeţul Ialomiţa), a început anul acesta construcţia a trei noi silozuri, ceea ce ridică investiţia sa totală în unităţi de stocare la 300.000 de euro. Administrator a 1.700 de hectare de teren agricol, Nedu spune că investiţia într-un siloz - cel puţin câteva zeci de mii de euro - poate fi amortizată într-un singur an de producţie. Dar poate mai important este faptul că Nedu nu mai stă la mâna traderilor, ba chiar poate specula el însuşi turbulenţele pieţei.
An de an, circa 70% din producţia de cereale se vinde în acest fel. Inconvenientul vine din aceea că astfel agricultorii vând la un preţ foarte mic. Iată un exemplu: anul trecut, la momentul recoltării, kilogramul de grâu se vindea cu 0,38-0,45 lei, cam de două-trei ori mai puţin faţă de momentul actual. Iar când ai stocuri de câteva mii de tone, diferenţele devin de-a dreptul spectac