Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii sunt chemaţi la concursul „Prietenii apei”

Publicat in Adevarul, joi 3 martie 2011 ·

Societatea Apă Canal din subordinea Consiliului Local Sibiu organizează o nouă ediţie a proiectului educaţional intitulat „Prietenii Apei”. Proiectul organizat în parteneriat cu Primăria Sibiu şi Wilo România se adresează copiilor cu vâste între 4 şi 14 ani.

CITIŢI ŞI:

Investiţie de 12 milioane de euro în reţele de apă şi canalizare din Sibiu

Minihidrocentrală de cinci milioane de euro, la Sibiu

Centrală cu energie regenerabilă la Mârşa

Scopul proiectului este acela de a educa tânăra generaţie în sensul respectului pentru resursele de apă, de a atrage atenţia asupra folosirii corecte şi economice a acestora. „Implicarea sectorului privat alături de instituţiile publice în educarea tinerilor este extrem de importantă şi cred că trebuie inclusă în politicile acestor organizaţii. O folosire judicioasă a resurselor epuizabile sau greu regenerabile este esenţială pentru conturarea societăţii în care vor trăi viitoarele generaţii. Felicitări iniţiatorilor şi le doresc succes participanţilor” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Organizatorii şi partenerii acestui proiect adresează o invitaţie tuturor grădiniţelor şi şcolilor din municipiul Sibiu de a participa la acest proiect prin lucrări artistice (desen, ceramică, etc) care ilustrează tema propusă: „lichidul vital”. În următoarele două săptămâni unităţile de învăţământ vor putea realiza şi preda lucrări care vor fi apoi expuse într-o expoziţie organizată la sediul Primăriei Sibiu, în sala expoziţională.

Premii consistente

Expoziţia va fi vernisată în data de 22 martie de Ziua Mondială a Apei, iar în data de 29 martie vor fi premiate cele mai bune lucrări, o parte din premii urmând să fie înmânate de primarul Klaus Iohannis.

Premiul I va consta în 1000 de lei, premiul II va fi în sumă de 700 de lei iar premiul III 500 de lei. Acestora li se vor adăuga numeroa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 46 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 13 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 45 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 57 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 52 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°