Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un câine antrenat să găsească bombe în Afganistan a murit de dorul stăpânului ucis de talibani

Publicat in Gandul, joi 3 martie 2011 ·

În statistici, caporalul Liam Tasker figurează drept al 358-lea soldat britanic omorât pe câmpul de luptă din Afganistan. Lui Theo, câinele lui, i-a fost mai greu să facă faţă morţii stăpânului decât să găsească bombe şi să salveze sute de vieţi, în război. Patrupedul de 22 de luni, din rasa springer spaniel englez, a suferit un atac cerebral şi a murit, scrie Daily Mail.

Marţi, cei doi au luat parte la o misiune în regiunea Helmand din Afganistan. Theo era în faţă şi se ocupa de "adulmecarea" unor eventuale bombe. În timpul unui schimb rapid de focuri, Liam Tasker a fost împuşcat mortal de un taliban. La puţin timp după ce a fost transportat înapoi în tabără alături de cadavrul stăpânului, câinele a murit şi el.

Într-o declaraţie dată presei de membrii familiei soldatului (părinţii, logodnica şi cei trei fraţi), se arată că "sunt trei cuvinte care îl descriu cel mai bine pe Liam - larger than life (n.r. care s-ar traduce prin impresionant, eroic). Lumina fiecare cameră în care intra, cu zâmbetul lui şugubăţ. A murit ca un erou, făcând meseria pentru care avea o pasiune enormă. Suntem atât de mândri de tot el şi de tot ceea ce a realizat. Cuvintele nu pot descrie cât de tare ne va lipsi".

Caporalul a intrat în armată în 2001, lucrând pentru început ca mecanic pe tancuri. El a aflat de divizia canină abia în 2007, când un prieten i-a arătat nişte videouri pe internet. Cu Theo s-a antrenat 15 săptămâni înainte de a pleca în misiuni împreună.

Liam şi Theo au dezgropat împreună 14 bombe artizanale în doar cinci luni, un adevărat record printre perechile om-câine care servesc în Irak şi Afganistan. "Îmi place ceea ce fac şi îmi place să lucrez cu Theo. Are o personalitate extraordinară şi nu oboseşte niciodată. De-abia aşteaptă să muncească şi nimic nu-l poate opri", îşi lăuda Tasker câinele, în urmă cu doar câteva luni, într-un interviu pe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 3 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 3 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Un pensionar din Buzău, care deține o Dacie, a plătit cash suma de 22.000 lei pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din oraș

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Suma de 22.000 de lei a fost plătită cash de un bărbat pensionar pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a li

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°